x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Turiștii l-au împierdicat pe premierul israelian Netanyahu să viziteze Cristo Redentor din Rio de Janeiro

Turiștii l-au împierdicat pe premierul israelian Netanyahu să viziteze Cristo Redentor din Rio de Janeiro

31 Dec 2018   •   13:10
Turiștii l-au împierdicat pe premierul israelian Netanyahu să viziteze Cristo Redentor din Rio de Janeiro

Premierul israelian Benjamin Netanyahu nu a putut vizita duminică faimosul monument Cristo Redentor din Rio de Janeiro, aşa cum îşi dorea, în contextul în care, din cauza numărului foarte mare de turişti aflaţi în zonă, serviciul său de protecţie nu l-a lăsat să se dea jos din maşină pentru a vedea cel mai reprezentativ simbol al Braziliei.

Netanyahu a sosit la poalele Muntelui Corcovado înconjurat de numeroşi agenţi de securitate, blocând accesul autocarelor pline cu turişti şi provocând furia vizitatorilor, care au început să-l fluiere pe premierul israelian şi pe însoţitorii săi. În înregistrări video făcute de turişti prezenţi la faţa locului se poate vedea cum oamenii îi huiduie pe Netanyahu, care s-a văzut nevoit să părăsească zona. Cu toate că premierul israelian nu a putut vizita monumentul, soţia şi fiul său au reuşit s-o facă.

În cadrul vizitei sale istorice de cinci zile în Brazilia, Netanyahu a profitat de momentele libere din agenda sa pentru a vizita cele mai reprezentative locuri din Rio de Janeiro, oraşul emblematic al Braziliei. După întrevederea pe care a avut-o vineri cu preşedintele ales Jair Bolsonaro, premierul israelian s-a plimbat pe plaja din Copacabana şi a urcat pe Pao de Açúcar, o stâncă de granit cu o înălţime de 396m din golful Guanabara, la Oceanul Atlantic.

AGERPRES

×