x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Twitter dispune de tehnologia de a bloca trimiterea mesajelor în anumite ţări

Twitter dispune de tehnologia de a bloca trimiterea mesajelor în anumite ţări

27 Ian 2012   •   12:33
Twitter dispune de tehnologia de a bloca trimiterea mesajelor în anumite ţări

Twitter a anuntat ca dispune, in prezent, de tehnologia de a bloca twitt-urile in anumite tari, acestea putand, totusi, sa fie vizibile in alte state. Pana acum, twitt-urile dispareau definitiv, atunci cand erau sterse.

Intr-o postare pe blogul companiei, Twitter spune ca tehnologia a fost implementata pentru ca reteaua sa poata penetra si tarile care "au idei diferite despre libertatea de expresie", fiind date ca exemplu Germania si Franta, unde mesajele pro-naziste sunt interzise prin lege.

"Incepand de azi avem capacitatea de a bloca continutul utilizatorilor din diferite tari, acesta ramanand disponibil pentru restul lumii", se arata in comunicat.

"Nu am folosit inca acest mijloc, dar daca ni se va cere sa blocam anumite mesaje intr-o tara anume, o vom face si vom anunta utilizatorul despre ceea ce s-a intamplat", se mai arata in comunicat.

Decizia a nemultumit o parte din utilizatorii Twitter, care au comentat ca aceasta masura afecteaza libertatea de exprimare.

In comunicatul de pe blog, Twitter mai spune ca sunt si tari in care ajustarile pe care ar trebui sa le faca sunt prea mari, astfel incat nu va incerca extinderea acolo. China este o astfel de tara, in care serviciul Twitter a fost blocat.

×
Subiecte în articol: twitter cenzura twitter blocat