Premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk, a afirmat că ţara este "în pragul unui dezastru" ca urmare a "declaraţiei de război" din partea Rusiei şi a cerut Moscovei să-şi retragă forţele armate din Ucraina, transmite AFP.
"Este o alertă roşie. Nu este o ameninţare, este în realitate o declaraţie de război faţă de ţara mea. Facem apel la preşedintele (rus Vladimir) Putin să retragă forţele armate din Ucraina", a spus el. Pe de altă parte, preşedintele intermiar al Ucrainei, Oleksandr Turcinov, a declarat că "trupele ruseşti blochează unităţile militare ucrainene" din republica autonomă Crimeea, informează EFE.
Parlamentul ucrainean a cerut duminică monitorizare şi ajutor internaţional pentru siguranţa instalaţiilor sale nucleare. De asemenea, ministerul Apărării din Ucraina a mobilizat rezerviştii şi a ordonat comandanţilor militari să pună în stare de alertă de luptă unităţile militare în faţa intervenţiei militare ruse în peninsula Crimeea, transmite EFE duminică. Anunţul a fost făcut presei la Kiev de către secretarul Consiliului Naţional de Apărare şi Securitate al Ucrainei, Andrei Parubi.