x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ucraina refuză să confirme sau să infirme atacul militar de pe teritoriul Rusiei

Ucraina refuză să confirme sau să infirme atacul militar de pe teritoriul Rusiei

01 Apr 2022   •   17:08
Ucraina refuză să confirme sau să infirme atacul militar de pe teritoriul Rusiei
Sursa foto: Hepta

Administraţia Volodimir Zelenski a anunţat, vineri, că refuză să confirme sau să nege comiterea de către Ucraina a unui atac cu rachete asupra unui depozit de carburant de pe teritoriul Rusiei.

Ministrul de Externe de la Kiev, Dmitro Kuleba, a declarat că el nu poate nici să confirme, nici să infirme producerea incidentului. "Eu sunt civil", a declarat Dmitro Kuleba, în cursul unei vizite în Polonia, potrivit Agenţiei France-Presse şi postului de televiziune BBC News.

La rândul său, Oleksandr Motuzianik, purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării, a afirmat, conform agenţiei Reuters: "Ucraina efectuează în prezent o operaţiune defensivă împotriva agresiunii ruse pe teritoriul Ucrainei".

"Acest lucru nu înseamnă că Ucraina este responsabilă de orice catastrofă de pe teritoriul Rusiei. Nu voi confirma, nici nu voi nega aceste informaţii", a subliniat Oleksandr Motuzianik.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, a avertizat, conform cotidianului Le Monde, că atacul cu rachete asupra unui depozit de carburant de pe teritoriul Rusiei, atribuit armatei ucrainene, va afecta negocierile cu reprezentanţii Kievului. "Este clar că nu putem considera că acest lucru va crea condiţiile adecvate pentru continuarea negocierilor", a afirmat Dmitri Peskov. Autorităţile ruse susţin că două elicoptere militare au atacat vineri dimineaţă un depozit de carburant de la periferia oraşului rus Belgorod, situat în apropierea frontierei cu Ucraina. Armata ucraineană nu a confirmat atacul.

Într-un alt incident, produs marţi, un obuz care ar fi fost lansat din Ucraina a lovit o bază militară temporară de pe teritoriul Rusiei, iar cel puţin patru persoane au fost rănite în incident, conform unor surse citate de agenţiile de presă Tass şi Reuters. Incidentul a avut loc marţi seară în zona localităţii Krasni Oktiabr, la circa 30 de kilometri sud-vest de Belgorod şi la zece kilometri de frontiera Rusiei cu Ucraina.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ucraina