x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ucraina: Petro Poroşenko, "regele ciocolatei”, dat câştigător din primul tur al prezidenţialelor

Ucraina: Petro Poroşenko, "regele ciocolatei”, dat câştigător din primul tur al prezidenţialelor

de Istvan Deak    |    25 Mai 2014   •   20:27
Ucraina: Petro Poroşenko, "regele ciocolatei”, dat câştigător din primul tur al prezidenţialelor

Favoritul în alegerile prezidenţiale de duminică din Ucraina, miliardarul Petro Poroşenko, supranumit “regele ciocolatei”, este dat câştigător încă din primul tur, cu 55,9% dintre voturi, potrivit unui sondaj efectuat la ieşirea din birourile de vot, anunţă BFM TV.

Întrebat unde va întreprinde prima vizită în calitate de şef al statului în cazul în care va câştiga alegerile, la Moscova sau la Bruxelles, Poroşenko a răspuns: “În Donbas”. “Se fac tentative de a transforma Donbasul într-un fel de Somalia, dar noi vom acţiona rapid şi eficient”, a spus candidatul la prezidenţiale, a cărui pază era asigurată de 10 gardieni.

Poroşenko, a cărui avere este estimată la 1,6 miliarde de dolari, a mers să voteze împreună cu soţia sa şi cei patru copii ai lor.

La secţia de votare era aşteptat de câteva sute de jurnalişti din întreaga lume, care practic blocaseră activitatea biroului de vot.

Referitor la importanţa unui singur tur de scrutin, miliardarul ucrainean a explicat aceasta nu printr-o simplă ambiţie a sa, ci prin necesitatea de a instala ordinea cât mai rapid în ţară.

Întrebat despre posibilitatea unei întâlniri cu preşedintele rus, Vladimir Putin, Poroşenko a afirmat: “Desigur, Rusia este vecinul nostru. A vorbi despre stabilitate fără un dialog cu Rusia este imposibil”.

Miliardarul prooccidental Petro Poroşenko a avut o campanie fără strălucire, cu o prestaţie minimă. Oligarhul s-a angajat să administreze Ucraina la fel cum îşi administrează foarte prospera sa întreprindere de ciocolată Roshen.

×