x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UE acordă Ucrainei un nou ajutor umanitar în valoare de 50 de milioane de euro

UE acordă Ucrainei un nou ajutor umanitar în valoare de 50 de milioane de euro

17 Apr 2022   •   21:00
UE acordă Ucrainei un nou ajutor umanitar în valoare de 50 de milioane de euro

Uniunea Europeană a anunțat că va acorda o nouă finanțare umanitară în valoare de 50 de milioane de euro pentru a-i sprijini pe civilii afectați de invazia Rusiei în Ucraina.

Reprezentanții UE au anunțat că noua finanțare „va răspunde celor mai presante nevoi umanitare" prin furnizarea de servicii medicale de urgență, acces la apă potabilă, adăpost și protecție, anunță Sky News.

„Cu milioane de oameni în mișcare sau blocați în zonele de război active, nevoile din Ucraina sunt deja enorme. Acum, trebuie să fim pregătiți pentru o nouă intensificare a atacurilor nemiloase ale Rusiei asupra Ucrainei, în special în est. Cu această sumă suplimentară de 50 de milioane de euro, UE continuă să pună rapid la dispoziția partenerilor săi fonduri umanitare pentru a intensifica în continuare asistența. Aceasta va ajuta oamenii din zonele greu accesibile, care nu au acces la asistență medicală, apă și electricitate, precum și pe cei, care au fost nevoiți să fugă și să lase totul în urmă. Ucraina, suntem alături de voi", a declarat comisarul UE pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic.

Ajutorul UE ajunge astfel la suma de 143 de milioane de euro.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: uniunea europeana