x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Uganda: Cel puțin 31 de morți după o alunecare de teren

Uganda: Cel puțin 31 de morți după o alunecare de teren

12 Oct 2018   •   08:54
Uganda: Cel puțin 31 de morți după o alunecare de teren

Cel puţin 31 persoane şi-au pierdut viaţa după ce mai multe locuinţe au fost acoperite cu pământ în urma unei alunecări de teren produsă pe versanţii muntelui Elgon din estul Ugandei, a indicat vineri un reprezentant guvernamental, citat de Reuters. 

Alunecările de teren au afectat joi seara o aşezare de mici dimensiuni situată la poalele muntelui, a declarat Martin Owor, comisar în cadrul serviciului de gestionare şi intervenţie în caz de dezastru. 

Zona, aflată în apropierea frontierei dintre Uganda şi Kenya, este predispusă la alunecări de teren şi a mai fost afectată în ultimii ani de accidente similare. 

Ploile torenţiale au dislocat bolovani masivi şi noroi de pe pantele masivului, care s-au prăvălit peste numeroase case din Bukalasi, districtul Bududa. 

Bilanţul anterior indica 17 persoane decedate, însă ''numărul acestora ar putea creşte", după cum a declarat joi pentru DPA purtătorul de cuvânt al poliţiei, Patrick Onyango. 

Eforturile de salvare au fost îngreunate de ploile neîntrerupte, care au blocat drumurile şi au făcut zona inaccesibilă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: uganda alunecare de teren