x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un adolescent american a câştigat 3 milioane de dolari după ce a devenit campion mondial la jocul video Fortnite

Un adolescent american a câştigat 3 milioane de dolari după ce a devenit campion mondial la jocul video Fortnite

29 Iul 2019   •   22:45
Un adolescent american a câştigat 3 milioane de dolari după ce a devenit campion mondial la jocul video Fortnite

Adolescentul american Kyle Giersdorf a câştigat, duminică, 3 milioane de dolari după ce a obţinut locul întâi la competiţia mondială a jocului video online Fortnite organizată în New York, relatează luni Reuters.

Giersdorf, în vârstă de 16 ani, din Pennsylvania, s-a numărat printre cei peste o sută de concurenţi care s-au întrecut în competiţia dotată cu premii de 30 de milioane de dolari în contextul creşterii popularităţii jocurilor video online.

Giersdorf, alias Bugha, a câştigat competiţia individuală a Fortnite World Cup după ce a obţinut 59 de puncte, cu 26 mai multe decât cel mai apropiat concurent, conform clasamentului publicat pe site-ul oficial al jocului.

''Sunt atât de fericit'', a declarat el într-un interviu acordat la Arthur Ashe Stadium din Queens, New York, şi publicat de organizatorii competiţiei pe contul de Twitter.

''Tot ceea ce am făcut, tot efortul depus a dat roade. E o nebunie'', a adăugat adolescentul.

Jocul Fortnite a fost lansat în 2017, iar popularitatea de care s-a bucurat a adus anul trecut dezvoltatorul Epic Games o evaluare de piaţă 15 miliarde de dolari.

Veniturile totale din e-sports - sporturi electronice - sau competiţii profesioniste de jocuri video, vor ajunge în 2019 la 1,1 miliarde de dolari, în creştere cu 27% în comparaţie cu anul trecut, datorită veniturilor obţinute din publicitate, sponsorizare şi drepturi media, potrivit unui raport publicat la începutul acestui an.

Piaţa mondială a jocurilor video şi electronice, excluzând veniturile provenite din sporturi electronice, va genera 152,1 miliarde de dolari în 2019, în creştere cu 9,6% în comparaţie cu anul trecut, potrivit unui raport al Newzoo, o companie de cercetare de piaţă specializată pe jocuri.

Norvegianul Emil Bergquist Pedersen, alias Nyhrox, şi partenerul său austriac Thomas Arnould, alias Aqua, au devenit, sâmbătă, cea mai bună pereche din lume la competiţia mondială a jocului video Fortnite, obţinând un premiu de 3 milioane de dolari (câte 1,5 milioane de dolari fiecare).

Fortnite a atins un număr impresionant de participanţi cu peste 250 milioane de jucători, potrivit Epic Games.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: fortnite 3 milioane de dolari