x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un avion de vânătoare rus a intrat în spaţiul aerian turc, din cauza "vremii rele"

Un avion de vânătoare rus a intrat în spaţiul aerian turc, din cauza "vremii rele"

05 Oct 2015   •   21:21
 Un avion de vânătoare rus a intrat în spaţiul aerian turc, din cauza "vremii rele"

Un avion militar rus a intrat sâmbătă 'pentru câteva secunde' în spaţiul aerian al Turciei din cauza 'vremii nefavorabile', a declarat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, generalul Igor Konaşenkov.

Citește și: Ce armament folosesc rușii în atacurile aeriene din Siria

'Un avion militar rus Su-30 a intrat timp de câteva secunde în spaţiul aerian turc, în cursul unei manevre, în timp ce se întorcea pe aerodromul său', a indicat Konaşenkov, potrivit unui comunicat al ministerului, citat de AFP.

Citește și NATO condamna Rusia pentru violarea spatiului aerian al Turciei

'Acest incident a fost cauzat de condiţiile meteorologice nefavorabile în această zonă. Nu trebuie văzut în asta vreun complot', a subliniat el.

Anterior, Ankara a anunţat că avioane de vânătoare turce F-16 au interceptat sâmbătă, la graniţa cu Siria, un avion de luptă al forţelor aeriene ruse pe care l-au forţat să se retragă.

NATO a condamnat luni incursiunile aviaţiei ruse în spaţiul aerian al Turciei, calificându-le drept un 'comportament iresponsabil', şi a cerut Moscovei să înceteze imediat atacurile asupra opoziţiei şi civililor în Siria.

Sursa: Agerpres

×