Povestea celor doua femei, Hege Dalen si Toril Hansen, a fost relatata in premiera de cotidianul finlandez Helsingin Sanomat si preluata de cotidianul francez Ouest-France. Dar, curios, nu a facut valva in presa internationala. Potrivit Helsingin Sanomat, cele doua, care sunt casatorite, se aflau de cealalta parte a insulei in momentul in care Anders Behring Breivik a inceput sa traga in adolescentii care participau la o scoala de vara a tineretului laburist, pe insula Utoya.
Dalen si Hansen tocmai luau masa, cand au auzit strigatele disperate ale tinerilor atacati, precum si focuri de arma. “Am vazut tineri care se aruncau in apa', a explicat Dalen, pentru reporterii Helsingin Sanomat. Fara a sta prea mult pe ganduri, cele doua s-au urcat imediat in ambarcatiunea cu care venisera pe insula si au pornit in directia taberei scolii de vara, pentru a salva vieti. Au facut de patru ori drumul dus-intors, salvand, astfel, vietile a 40 de supravietuitori ai dramei. Abia ulterior au descoperit urme de glont in ambarcatiunea cu care si-au dus la bun sfarsit interventia.
“Este foarte curios cum, intr-un moment in care presa nu mai conteneste cu relatarea unor episoade de eroism din timpul tragediei norvegiene, aceasta poveste nu a avut ecou, in mod special', comenteaza jurnalistii de la cotidianul francez. Potrivit Ouest-France, blogul “Talk about Equality', care critica aceasta lacuna, a titrat, ironic, zilele trecute unul dintre articole:'Daca un cuplu de lesbiene salveaza vietile a 40 de tineri din masacrul norvegian, si nimeni nu scrie despre asta, oare chiar asa s-a intamplat?' (“If a Married Lesbian Couple Saves 40 Teens from the Norway Massacre and No One Writes About it, Did it Really Happen?').
In alta ordine de idei, autorul atacurilor din Norvegia sustine ca a sunat el insusi la politie, in timp ce deschisese focul pe insula Utoya, unde a ucis 69 de persoane. "In cursul ultimului interogatoriu, a explicat ca a sunat la politie de pe insula Utoya, dar nu se stie daca a fost asa", a declarat avocatul suspectului, Geir Lippestad, citat de AFP.
Mai multi supravietuitori ai masacrului de pe insula Utoya isi amintesc ca l-au vazut pe Behring Breivik vorbind la telefon sau la o statie emisie-receptie. Politia din Oslo inca nu a oferit clarificari in legatura cu aceste declaratii. Autoritatile au anuntat ca au confiscat toate telefoanele mobile, aparatele foto si calculatoarele de pe insula Utoya, pentru a afla parcursul exact al lui Behring Breivik.