x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un fotograf a șters toate pozele făcute la o nuntă pentru că i s-a interzis pauza de masă

Un fotograf a șters toate pozele făcute la o nuntă pentru că i s-a interzis pauza de masă

30 Oct 2022   •   22:15
Un fotograf a șters toate pozele făcute la o nuntă pentru că i s-a interzis pauza de masă
Sursa foto: Pexels/Rakesh Gohil

Un fotograf a șters toate pozele făcute la o nuntă, în fața mirilor, pentru că i s-a interzis pauza de masă.

Fotograful este un expert în poze de animale, nu de nunți, însă un prieten care se căsătorea l-a întrebat dacă ar putea să facă fotografii pentru ei, deoarece "voia să economisească bani". Acesta a răspuns că nu era punctul său forte. Dar mirele a insistat afirmând că fotografiile nu trebuie să fie "perfecte". Și cum cuplul avea un buget restrâns, a fost de acord să facă poze la nuntă pentru 250 de euro în total.

Nunta a avut loc în Statele Unite.

În ziua nunții, fotograful a pozat mireasa la întâlnirea de dinaintea ceremoniei, apoi a prins în imagini ceremonia și recepția. Programul a început la ora 11.00 și s-a încheiat la 19.30, iar fotograful aștepta cu nerăbdare o pauză. Mâncarea a fost servită în jurul orei 17.00.

Când invitații mâncau, fotograful l-a întrebat pe mire dacă se poate opri 20 de minute. Mirele i-a răspuns că trebuia să continue să facă poze sau să plece fără plată.

"Cu căldura, cu foamea, l-am întrebat dacă este sigur și a spus că da. Așa că am șters toate fotografiile pe care le-am făcut în fața lui și am plecat", a povestit fotograful, potrivit Il Messaggero.

Mai mult, fotograful a explicat ulterior că a fost invitat inițial la nuntă în calitate de oaspete și că abia mai târziu a acceptat să facă fotografii.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: fotograf supărat fotograf la nuntă