x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un francez s-a sinucis la volan avându-i la bord şi pe copiii săi

Un francez s-a sinucis la volan avându-i la bord şi pe copiii săi

26 Iul 2017   •   22:10
Un francez s-a sinucis la volan avându-i la bord şi pe copiii săi

Un francez în vârstă de 63 de ani s-a sinucis marţi seara izbindu-se voluntar cu maşina de un camion ce venea din sens opus, o tragedie absolută în care au murit şi copiii săi, o fată de 4 ani şi un băiat de 5, aflaţi în maşină, informează miercuri Le Parisien. Această dramă de familie a avut loc în Rosaye-en-Brie, la aproximativ 50 de kilometri de Paris. 

Anterior, soţia bărbatului se prezentase la comisariatul de poliţie din oraşul Meaux pentru a semnala forţelor de ordine că soţul ei a părăsit domiciliul împreună cu copiii după o dispută aprinsă pe tema divorţului cu care el nu era de acord. 

Femeia l-a descris pe partenerul ei ca fiind un om violent, sinucigaş, care a ameninţat că va lua măsuri. Acesta chiar a trecut la fapte, comiţând fapta ireparabilă câteva ore mai târziu: a murit în accidentul pe care l-a provocat în mod intenţionat. Cei doi copii, aflaţi pe bancheta din spate, nu au supravieţuit coliziunii. 

Autorităţile au deschis o anchetă. AGERPRES

×