x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un iceberg de mărimea Berlinului, monitorizat de NASA, se desprinde din Antarctica în câteva luni

Un iceberg de mărimea Berlinului, monitorizat de NASA, se desprinde din Antarctica în câteva luni

04 Noi 2011   •   09:01
Un iceberg de mărimea Berlinului, monitorizat de NASA, se desprinde din Antarctica în câteva luni

Cercetatorii de la NASA monitorizeaza nasterea unui iceberg gigantic care urmeaza sa se desprinda din Antarctica. Potrivit BBC News, icebergul se desprinde din cauza unei fisuri in calota glaciara, care masoara 30 de kilometri si o adancime de circa 60 de metri.

Specialistii se asteapta ca icebergul sa fie de marimea Berlinului, cu o adancime ce va atinge 500 de metri. Aceasta ruptura ar putea avea loc la sfarsitul anului acesta sau la inceputul lui 2012.

Evenimentul nu trebuie sa fie motiv de ingrijorare pentru oameni, intrucat aceasta "nastere" este normala, spun cercetatorii, si face parte dintr-un ciclu natural care are loc o data la aproximativ 10 ani.

“Ultima nastere a unui iceberg a avut loc in 2001, asa ca ne asteptam ca acest fenomen sa aiba loc in perioada urmatoare. Sa fim martorii acestui fenomen pentru noi reprezinta un moment de bucurie', a declarat cercetatorul Michael Studinger, membru al proiectului IceBridge.

×
Subiecte în articol: nastere antarctica fenomen iceberg