x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un mandat la Forbes

Un mandat la Forbes

de Irina Cristea    |    21 Aug 2009   •   00:00
Un mandat la Forbes
Sursa foto: David Hecker/AFP Photo



Pentru al patrulea an consecutiv, cancelarul german Angela Merkel ocupă primul loc în clasamentul celor mai puternice femei din lume, realizat de revista Forbes.

Performanţa este cu atât mai mare cu cât lista este compusă în proporţie de 60% din americance. Printre ele, prima doamnă a SUA, Michelle Obama, care figurează în premieră în faimosul clasament.

În 2006 îşi făcea o intrare răsunătoare în clasamentul celor mai influente femei ale lumii, realizat de publicaţia Forbes. La doar un an de la obţinerea funcţiei de cancelar al Germaniei, Angela Merkel debuta pe lista Forbes direct pe primul lor, întrerupând "dominaţia" de doi ani a secretarului american de stat Condoleezza Rice. În 2009, faimoasa publicaţie continuă să o onoreze pe Angela Merkel cu titlul de cea mai puternică femeie din lume, la fel cum a făcut în 2007 şi în 2008.


A ÎNVINS CRIZA
Principalul merit care a menţinut-o în fruntea acestui clasament este, potrivit Forbes, acela că, prin măsurile coordonate de ea, Germania a reuşit să iasă din recesiune mai repede decât se estimase. În această toamnă, Angela Merkel candidează pentru un nou mandat de cinci ani în fruntea Executivului de la Berlin.

În clasamentul din acest an figurează zece femei, care ocupă funcţia de preşedinte, cancelar sau premier al ţării lor. Lista este completată de 27 de lidere ale unor mari companii, cum ar fi PepsiCo, Areva sau Kraft Foods. De altfel, preşedinţii de companii ocupă nouă din primele zece poziţii ale clasamentului: Sheila Bair (Fede­ral Deposit Insurance Corp, SUA) - locul 2, Indra Nooyi (PepsiCo, SUA) - locul 3, Cynthia Carroll (Anglo American, Marea Britanie) - locul 4, Ho Ching (Temasek, Singapore) - locul 5, Irene Rosenfeld (Kraft Foods, SUA) - locul 6, Ellen Kullman (DuPont, SUA) - locul 7, Angela Braly (WellPoint, SUA) - locul 8, Anne Lauvergeon (Areva, Franţa) - locul 9 şi Lynn Elsenhans (Sunoco, SUA) - locul 10.

De altfel, americancele controlează în proporţie de 60% lista Forbes. Iar cea mai importantă apariţie pe lista celor mai puternice este considerată cea a Primei Doamne a SUA, Michelle Obama, plasată pe locul 40. Succesoarea Condoleezzei Rice, Hillary Clinton, are o prestaţie modestă, atribuindu-i-se locul 36. Pentru Hillary este o dublă înfrângere - faţă de Rice şi faţă de ea însăşi: anul trecut, ocupanta aceluiaşi post în Administraţia SUA se afla pe locul 7 şi, tot anul trecut, Hillary, pe-atunci doar senator de New York, ocupa o poziţie mai bună, locul 28.

Alte prezenţe notabile în clasamentul Forbes sunt politicianul indian Sonia Gandhi (13), Sonia Sotomayor, proaspăt devenită judecător la Curtea Supremă a SUA (54), Oprah Winfrey (41) sau noua preşedintă a grupului Yahoo, Carol Bartz (12). Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a avansat de pe locul 58, ocupat anul trecut, pe locul 42.

×
Subiecte în articol: externe