Un fost medic nazist în vârstă de de 95 de ani va fi judecat pentru cel puţin 3.681 de capete de acuzare pentru crimă, la 29 februarie, într-o instanţă de lângă Berlin, a declarat luni un purtător de cuvânt citat de agenţia de presă DPA.
Fostul medic SS, al cărui nume dat publicităţii este 'Hubert Z', conform legislaţiei germane a confidenţialităţii, va apărea în faţa unei instanţe din Neubrandenburg fiind acuzat că a permis ca mii de oameni să fie gazaţi, ca parte a structurii organizatorice a lagărului morţii de la Auschwitz-Birkenau.
Procurorii au precizat că 'Hubert Z' a lucrat ca medic la acest lagăr între 15 august - 14 septembrie 1944, răstimp în care a trimis peste 3.681 de oameni - majoritatea dintre ei evrei - pentru a fi gazaţi de către nazişti.
Vestea vine dupe ce o instanţă de apel a răsturnat anul trecut verdictul, deoarece fostul medic SS ar fi fost prea bolnav pentru a fi judecat.
În aprilie 2015, aşa-numitul 'contabil' de la Auschwitz, Oskar Groening, în vârstă de 95 de ani, a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru că a fost complice la moartea a 300.000 de oameni în cadrul unui proces despre care s-a crezut că a fost ultimul proces al Holocaustului din Germania, aminteşte DPA.