x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un orășel din SUA, terorizat de curcani

Un orășel din SUA, terorizat de curcani

09 Sep 2017   •   14:40
Un orășel din SUA, terorizat de curcani

Autorităţile dintr-un orăşel din Oregon, Statele Unite, au solicitat ajutor pentru a identifica cea mai bună metodă de a scăpa de un cârd de curcani sălbatici care fac mizerie şi produc pagube în grădini, relatează vineri Associated Press în varianta online. 

Autorităţile din Pilot Rock, o aşezare în care trăiesc circa 1.500 de persoane, aflată la aproximativ 370 de kilometri est de Portland, au declarat că zeci de curcani rătăcesc prin această regiune, informează East Oregonian. 

Consilierul districtual Bob Deno s-a plâns că 15 păsări frecventează constant zona unui copac aflat pe proprietatea sa, iar o locuitoare, pe nume Mary Ann Low, a declarat marţi, în cadrul unei întâlniri a consiliului local, că a numărat 68 de curcani pe un teren aflat în posesia mamei sale. 

''Iubesc fauna sălbatică, însă ajunge să fie de domeniul ridicolului'', a spus Low. ''Fac băi de praf şi mănâncă tot ce creşte acolo'', a adăugat ea. 

Reprezentanţii conducerii oraşului au luat în calcul mai multe opţiuni, printre acestea numărându-se un program de castrare a curcanilor, însă au decis să solicite ajutor de la autorităţile superioare. 

Greg Rimbach, biolog în cadrul Departamentului pentru Pescuit şi Faună Sălbatică din Oregon, a venit cu şase soluţii, acestea variind de la interzicerea hrănirii păsărilor până la uciderea lor şi donarea cărnii către o bancă de alimente. ''Indiferent ce vom face, n-o să scăpăm niciodată de toate'', a precizat însă acesta.AGERPRES

×