x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un preot italian a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru deţinere de materiale pornografice cu minori

Un preot italian a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru deţinere de materiale pornografice cu minori

23 Iun 2018   •   20:30

Un preot italian, fost diplomat în slujba Sfântului Scaun, a fost condamnat sâmbătă la 5 ani de închisoare pentru deţinere de materiale pornografice cu minori, a anunţat Tribunalul Vaticanului, transmite AFP.

Interogat cu o zi înainte de acest proces încheiat rapid, Monseniorul Carlo Alberto Capella şi-a recunoscut vina în faţa aceluiaşi tribunal invocând faptul că a trecut printr-o "criză personală" pentru că se simţea inutil în funcţia pe care o deţinea, aceea de consilier în cadrul nunţiaturii din SUA.

Preotul italian originar din Insula Capri a fost rechemat din SUA în luna septembrie a anului trecut după ce Sfântul Scaun a decis deschiderea unei anchete în cazul său. Din luna aprilie el a fost încarcerat într-o celulă din cadrul cazărmii jandarmeriei din Vatican.

La 21 august 2017 Departamentul de Stat american a înştiinţat Vaticanul pe un canal diplomatic cu privire la o posibilă încălcare a legii privind deţinerea de imagini pornografice cu copii de către unul dintre membrii corpului diplomatic al Vaticanului acreditat la Washington. Sfântul Scaun l-a rechemat pe preot fără a da curs solicitării de ridicare a imunităţii diplomatice formulate de autorităţile americane.

Anul trecut a fost emis un mandat de arestare pe numele aceluiaşi preot şi în Canada, din aceleaşi considerente. Preotul ar fi descărcat de pe internet materiale pornografice cu copii chiar dintr-o biserică din Windsor, Ontario.

În 2013 Papa Francisc a introdus o nouă legislaţie privind abuzurile sexuale asupra minorilor conform căreia un preot găsit vinovat de întreţinerea de raporturi sexuale cu copii riscă până la 12 ani de închisoare.AGERPRES

×