x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un presupus hoţ din Birmania a fost arestat pentru că ar fi furat o casă cu totul

Un presupus hoţ din Birmania a fost arestat pentru că ar fi furat o casă cu totul

21 Mar 2017   •   22:00
Un presupus hoţ din Birmania a fost arestat pentru că ar fi furat o casă cu totul

Un bărbat a fost arestat de poliţia din Yangon, capitala comercială a statului Birmania (Myanmar), pentru că este hoţ de locuinţe... la propriu, informează marţi DPA citând surse oficiale. 

Potrivit autorităţilor, bărbatul nu s-ar fi mulţumit doar să fure din casa vizată, ci ar fi plecat cu tot cu aceasta. ''Investigăm acum acest caz'', a declarat pentru sursa citată un reprezentant al poliţiei din South Dagon. 

Martorii au declarat că au observat cel puţin o persoană care a dezmembrat casa şi a transportat-o apoi cu ajutorul unui autovehicul. 

Incidentul s-a petrecut în timpul unui weekend, la marginea Yangon. Locuinţele din această zonă sunt, de obicei, structuri realizate din bambus. 

Conform cotidianului local Eleven, în spatele furtului s-ar afla o dispută legată de identitatea proprietarului locuinţei. Casa fusese vândută anterior de o persoană care nu ar fi titulara legală a bunului. 

Poliţia de la secţia din South Dagon l-a pus sub acuzare pe suspectul arestat. 

Nu este clar dacă locuinţa mai poate fi asamblată la loc, precizează sursa citată.AGERPRES

×