x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un profesor din Londra, numit peste noapte vicepremier şi ministrul afacerilor externe al Somaliei

Un profesor din Londra, numit peste noapte vicepremier şi ministrul afacerilor externe al Somaliei

de Cristian Ionescu    |    09 Sep 2011   •   11:43
Un profesor din Londra, numit peste noapte vicepremier şi ministrul afacerilor externe al Somaliei

Un profesor suplinitor din nordul Londrei si-a dat demisia de la locul de munca dupa ce a fost numit din senin viceprim-ministru al Somaliei. Mohamed Ibrahim a indeplinit functia de profesor suplinitor la Colegiul catolic Newman din Harlesden timp de doi ani. Odata cu functia de viceprim-ministru, Ibrahim a preluat si rolul de ministru al afacerilor externe. Colegii profesorului s-au declarat coplesiti de vestea numirii acestuia in functiile respective, scrie BBC in editia online.

"Am fost in mod neasteptat chemat de tara mea si numit in functia de vicepremier si ministru al afacerilor externe, la un moment in care Somalia se confrunta cu seceta si foamete. Trebuie sa-mi fac datoria. Voi purta intotdeauna institutia scolara in inima mea si nu voi uita colegii mei minunati", scria proaspatul vicepremier in scrisoarea sa de adio, adresata colegilor sai.

Conform ultimului raport ONU, seceta prelungita si foametea din Somalia ar putea face cel putin 750.000 de victime in urmatoarele patru luni.

Potrivit BBC, ONU a declarat zona calamitata o a sasea regiune din Somalia, acolo unde cea mai grava seceta din ultimii 60 de ani a facut deja cateva zeci de mii de victime, mai mult de jumatate copii.

Oficialii ONU au estimat ca peste 12 milioane de persoane din Somalia, dar si din tarile invecinate, Djibouti, Eritreea, Etiopia, Uganda si Kenya, au nevoie acuta de hrana, Grainne Moloney, un inalt oficial al forului mondial, declarand ca rata malnutritiei in randurile copiilor din Somalia a atins un nivel record, de 58 la suta.

×