x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un raport al ECRI avertizează:

Un raport al ECRI avertizează:

de Serban Cionoff    |    25 Feb 2009   •   00:00

"ROMII DIN BULGARIA, VICTIME ALE SEGREGAŢIEI PERSISTENTE"



La nici o zi după ce, la Roma, ministrul român de Externe, Cristian Diaconescu, a ţinut piept piruetelor, jenante, ale omologului său italian, Franco Fratini, cu o demnitate pe care de mult nu o mai văzusem la un titular al diplomaţiei carpato-pontico-dâmboviţene, mărul discordiei fiind, cum bine se ştie, dosarul romilor, Comisia europeană împotriva rasismului şi intoleranţei (ECRI), organism al Consiliului Europei, dă publicităţii un raport care ne pune pe gânduri. Concluzia respectivului document nu are nevoie de multe comentarii: "Romii din Bulgaria, victime ale segregaţiei persistente."

Reţinem (nu tocmai la întâmplare) acest pasaj: "Copii romi care nu suferă de handicapuri particulare, continuă să fie plasaţi în instituţii specializate sub motivul că nu au cunoştinţele necesare de limbă bulgară sau pur şi simplu pentru că aceste stabilimente oferă mese gratuite". În ceea ce priveşte şcolile clasice în care sunt şcolarizaţi copii romi, Raportul ECRI consemnează, "cu îngrijorare", că resursele umane şi materiale sunt "de o calitate inferioară celor din alte şcoli". În consecinţă, rata analfabetismului, în rândul acestei categorii de populaţie, de 370.000 de persoane conform ultimului recensământ ori de aproape un milion conform ONG, se menţine ridicată. Raportul ECRI mai consemnează că rata şomajului, în rândul populaţiei rome din Bulgaria, este de 70-80%.

În consecinţă, Comisia îşi manifestă îngrijorarea pentru faptul că autorităţile bulgare au limitat ajutorul social pentru persoanele aflate în şomaj la 18 luni. "Aceasta-comentează documentul organismului european – îi atinge pe romi într-o măsură disproporţionată" şi ar putea fi considerată ca fiind " indirect discriminatorie în ceea ce îi priveşte pe aceştia". Este menţionat, de asemenea, faptul că 46% din familiile de romi din ţara vecină nu beneficiază de asigurări de sănătate.

Recunoscând eforturile pe care autorităţile bulgare le depun, la nivel legislativ, raportul invită Sofia să facă mai mult "în teren" pentru a lupta mai eficient împotriva segregaţiei pe criterii etnice. Totodată, ECRI "regretă că, în plan politic, un grup de extremă dreaptă ţine discursuri anti-rome, printre altele pe canale private de televiziune, fără ca acest fapt să fie sancţionat". Constatarea vizează partidul ATAKA al cărui lider, Volen Solovieiv, a obţinut 24,1% din voturile exprimate la cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din 2006. În fine, evocând rezultatele unui sondaj din 2007, potrivit căruia 68% dintre bulgarii chestionaţi consideră discriminarea etnică "normală” ECRI invită guvernul acestei ţări să "organizeze o campanie de sensibilizare".

Ar fi, desigur, multe de discutat pornind de la Raportul ECRI. Cu cât mai mult cu cât datele, faptele şi, într-o anumită măsură, concluziile sale nu sunt chiar noutăţi absolute. Şi, fără a vrea să fac, aici şi acum, un exerciţiu de protocronism, invit pe cei interesaţi de acest subiect atât de sensibil, să consulte documente Conferinţei Internaţionale "Problema romilor – o problemă europeană", organizat – în octombrie 2003 – la Institutul Social Democrat "Ovidiu Şincai".

Nu de alta dar, se ştie, repetiţia este mama învăţăturii. Iar România, ca ţară vecină cu Bulgaria, împreună cu care am intrat în Uniunea Europeană, are ceva experienţă în materie...

×
Subiecte în articol: externe ecri