x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un român care are reușit să traverseze Americile pe bicicletă a cucerit cel mai îndepărtat punct de centrul Terrei

Un român care are reușit să traverseze Americile pe bicicletă a cucerit cel mai îndepărtat punct de centrul Terrei

11 Sep 2017   •   13:35
Un român care are reușit să traverseze Americile pe bicicletă a cucerit cel mai îndepărtat punct de centrul Terrei

Primul român care încearcă să traverseze continentele America pe bicicletă, din Alaska - SUA, până în Ţara de Foc - Argentina, Radu Păltineanu, a escaladat, la sfârşitul săptămânii trecute, cel mai îndepărtat punct de centrul Terrei, Chimborazo, vârf muntos cu cea mai mare altitudine din Ecuador, de 6.268 de metri.

Alături de Daniel Cinghea, un alt român aflat în expediţie în America de Sud, Radu Păltineanu a renunţat pentru o scurtă perioadă 'la pedalat' şi s-a concentrat mai mult pe alpinism, respectiv pe escaladarea unor munţi din Ecuador, urcând pe patru vârfuri de peste 5.000 de metri  - Illiniza Nord, Cayambe, Carihuairazo şi Chimborazo.

Pe Chimborazo, vârf de 6.268 de metri peste nivelul mării, dar considerat cel mai îndepărtat punct de centrul Terrei, cu peste 2.000 de metri mai mult decât Everest, datorită convexităţii pământului în jurul ecuatorului, cei doi români au reuşit să urce din a doua încercare.

'Pe Chimborazo am urcat din a doua încercare. Prima dată am luat-o pe pe un traseu foarte periculos şi am decis, la 5.500 de metri, că e mai bine pentru noi să ne întoarcem şi să reîncercăm pe un alt traseu. Ne-am întors (pe masiv - n.r.) după o săptămână. A doua oară, am urcat de la 4.800, de la primul refugiu, opt ore şi jumătate, până pe vârful Whimper, la 6.268 de metri', a declarat, luni, Radu Păltineanu.

Cei doi români au ales să urce noaptea, pentru a putea coborî până la amiază.

'E foarte aproape de ecuator şi se încălzeşte foarte tare în timpul zilei şi atunci e foarte periculos să cobori pe zăpada aia fleşcăită după-amiaza, dacă urci de dimineaţă. De aceea se urcă noaptea. Mai e şi ceaţa. Noaptea, de obicei, e foarte senin. Iar ziua apare şi ceaţa şi e mai greu să recunoşti traseul. Am avut extraordinara şansă avem timp senin, fără vânt. Când am coborât, aproape de ieşirea de pe gheţar, pe la 5.700 de metri, am prins un pic de ceaţă şi apoi a început lapoviţa', a explicat Păltineanu.

Conform acestuia, deşi iniţial nu intenţiona să escaladeze atâţia munţi din Ecuador, el a urcat, în afară de cel mai îndepărtat punct de centrul pământului, şi pe al treilea vârf din această ţară, Cayambe, de 5.790 de metri, aici şi alături de un alt român stabilit în Canada, Călin Adam.

Pe Cotopaxi, al doilea vârf ca altitudine din Ecuador, fiind un vulcan activ, este interzisă în prezent escaladarea.

Radu Păltineanu intenţionează să ajungă şi pe cel mai înalt vulcan din America de Sud, Ojos del Salado, 6.893 de metri, după ce a reuşit în expediţia începută în urmă cu doi ani să urce şi pe Pico de Orizaba, de 5.638 de metri, din Mexic, cel mai înalt vârf vulcanic al Americii de Nord.

'Am început proiectul cu vulcanii în 2014, în Iran, când am urcat cel mai înalt vulcan din Asia, Damavand, de 5.671 de metri', a amintit Radu Păltineanu.

El a spus că, după Ecuador, va pedala spre Peru, destinaţia sa finală fiind extremitatea sudică a Americii de Sud, Ushuaia, Argentina. 'Mai am vreo 13.000 de kilometri', a menţionat tânărul.

Inginer software, cu studii urmate în Canada, ţară unde a emigrat în copilărie împreună cu familia originară din Piatra - Neamţ, Radu Păltineanu a plecat în urmă cu peste doi ani din Deadhorse, golful Prudhoe, Alaska, în apropierea Oceanului Arctic, pe aşa-numita Panamericana, cea mai lungă cale rutieră din lume. El a pedalat în cei doi ani de la debutul expediţiei peste 21.500 de kilometri prin 19 ţări şi teritorii, cicloturistul estimând că va ajunge la 'Capătul Lumii'  la începutul anului viitor.

Iniţial, Radu Păltineanu avea un alt plan. Intenţiona să traverseze Americile strict de la Nord la Sud, prin 14 ţări, pe un traseu de 24.000 de kilometri, într-o călătorie care să dureze în jur de nouă luni. Ulterior, şi-a schimbat planul, dorind să ajungă în toate ţările continentale ale Americilor.Observator.tv

×