x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un suedez a piratat sistemul informatic al NASA

Un suedez a piratat sistemul informatic al NASA

06 Mai 2009   •   00:00

Un tânăr suedez în vârstă de 21 de ani a fost inculpat pentru că a piratat sistemul informatic de la NASA şi pe cel al corporaţiei americane Cisco, a anunţat Ministerul american al Justiţiei.



Philip Gabriel Pettersson, cunoscut de asemenea şi sub numele de "Stakkato" a fost inculpat pentru intruziune într-un sistem informatic şi deturnare de secrete comerciale, a precizat ministerul american într-un comunicat, citat de AFP.

Tânărul este acuzat că a pătruns în mai 2004 în sistemul informatic al celor de la Cisco, întreprindere cu sediul la San Jose, în California, şi că a furat un cod operaţional.

De asemenea, el este suspectat că a pătruns, în mai şi octombrie 2004, în calculatoarele Centrului de cercetare Ames din cadrul agenţiei spaţiale americane şi în cele ale unui departament de calcul informatic al NASA de la Moffett Field, ambele localizate în California.

Ministerul Justiţiei de la Washington a declarat că nu ştie unde se află în prezent tânărul hacker, dar a precizat că "va continua să coopereze cu autorităţile suedeze" în acest caz. Pentru fiecare dintre cele cinci capete de acuzare ce îi sunt imputate, suedezul riscă un maximum de zece ani de închisoare şi o amendă de 250.000 de dolari.

×
Subiecte în articol: externe