Petru Gâlcă, cunoscut în lumea interlopă şi sub numele de Micu, se află la Spitalul Clinic de Psihiatrie din Chişinău pentru investigaţii. Micu a fost transportat la Psihiatrie în urma unui demers al procurorului general. Avocatul interlopului, Roman Zadoinov, susţine că Micu s-a plâns de starea de sănătate şi nu răspunde coerent la întrebări. La Spitalul de Psihiatrie, Petru Gâlcă se află sub pază şi va sta acolo până în martie.
Gâlcă a ajuns la spitalul de psihiatrie după 13 ani de închisoare, scrie jurnal.md. Condamnarea a expirat încă din noiembrie 2014, dar la cererea procurorului general, a mai stat aproape 3 luni în arest preventiv. Pentru că nu a fost eliberat, avocatul său s-a adresat la CEDO pentru deţinere ilegală, iar decizia magistraţilor europeni ar putea fi emisă până în martie.
În 2012, Curtea Supremă de Justiţie a decis să pună pe rol, din nou, un al dosar al lui Micu, în care era acuzat pentru omor, dar a fost achitat. Astfel, p
până la decizia CSJ, interlopul este ţinut la puşcărie ca să nu fugă.
Potrivit avocatului, Micu susţine că autorităţile nu vor să-l elibereze, întrucât acesta deţine unele informaţii compromiţătoare. Mai mult, Petru Gâlcă consideră că serviciile secrete intenţionează să-l plaseze într-un penitenciar din Transnistria.
Petru Gâlcă ar fi condus una dintre cele mai de temut grupări criminale din ţară, fiind condamnat în 2001. Precizăm pe 1 martie 2004, Curtea Supremă de Justiţie, prin cumul de pedepse, l-a condamnat la privaţiune de libertate pe viaţă.
La 27 noiembrie 2007, CEDO a constatat că, în cazul lui Gâlcă, au fost violate mai multe articole ale Convenţiei Universale a Drepturilor Omului, după care instanţele de drept din R. Moldova şi-au revizuit propriile sentinţe, lăsându-l în închisoare pe un termen de 13 ani.