x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un ţigan român a fost împuşcat în plină stradă, la Roma

Un ţigan român a fost împuşcat în plină stradă, la Roma

15 Noi 2012   •   22:24
Un ţigan român a fost împuşcat în plină stradă, la Roma

Un cetăţean român de etnie romă a fost împuşcat mortal joi după-amiază, pe o stradă din Roma, autorii crimei reuşind să fugă cu o maşină.

La Repubblica scrie, în ediţia electronică, despre faptul că românul în vârstă de 24 de ani, care locuia într-o tabără de nomazi, a fost împuşcat pe strada Val d'Ala, în cartierul Prati Fiscali din Roma. Atacul a avut loc joi la ora locală 15.00, când românul, care mergea pe un trotuar, a fost abordat un bărbat şi o femeie, aflaţi la bordul unui autoturism.

Potrivit martorilor oculari, cei doi au coborât din maşină şi au început să se certe cu tânărul român, iar la un moment dat, bărbatul a scos un pistol şi l-a împuşcat în spate pe român, care a decedat pe loc.

Autorităţile italiene au declanşat o anchetă în acest caz, iar agresorii sunt daţi în urmărire.

×
Subiecte în articol: roma roman tigan impuscat mortal