x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ungaria decretează starea de urgenţă din cauza epidemiei de coronavirus

Ungaria decretează starea de urgenţă din cauza epidemiei de coronavirus

11 Mar 2020   •   17:18
Ungaria decretează starea de urgenţă din cauza epidemiei de coronavirus

Ungaria a declarat miercuri stare de urgenţă pentru a aplica măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului şi a interzis accesul persoanelor venite din Italia, China, Coreea de Sud şi Iran, cu excepţia cetăţenilor ungari, care însă vor trebui să rămână două săptămâni în izolare la domiciliu.

Măsura închiderii graniţelor pentru călătorii veniţi din aceste ţări cele mai afectate de epidemia de coronavirus va intra în vigoare imediat, a precizat la o conferinţă de presă Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban.

Pentru aplicarea acestei măsuri se vor reintroduce controalele la frontierele Schengen cu Austria şi Slovenia.

De asemenea, toate cursele aeriene şi celelalte mijloace din transport venite din cele patru ţări menţionate vor fi suspendate începând de miercuri la miezul nopţii.
Alte măsuri luate de guvernul ungar pentru a preveni răspândirea coronavirusului includ interzicerea evenimentelor cu mai multe de 100 de persoane în spaţii închise şi cu mai mult de 500 de persoane în spaţii deschise. Şcolile rămân deocamdată deschise.
 

 

×
Subiecte în articol: Ungaria Viktor Orban