Ungaria nu va putea ridica restricțiile existente impuse pentru limitarea răspândirii noului coronavirus decât după ce poate realiza o vaccinare în masă a populației, a afirmat premierul ungur Viktor Orban, în cadrul intervenției săptămânale pe care o are la postul național de radio.
Acesta a mai precizat că cea mai bună abordare constă în autorizarea cât mai multor vaccinuri, deoarece concurența va forța producătorii să-și accelereze livrările, notează Reuters.
Mai mult, Orban a adăugat că guvernul de la Budapesta a decis construirea unei fabrici pentru producerea de vaccinuri.
De la 11 noiembrie, toate şcolile din învăţământul secundar din Ungaria au fost închise, ca şi hotelurile şi restaurantele, cu excepţia livrărilor pentru acasă. De asemenea, este în vigoare o interdicţie de circulaţie după ora 19:00 GMT.
Ungaria este singura țară membră a Uniunii Europene care are în vedere achiziționarea de vaccinuri în afara schemei gestionate la nivel comunitar de Comisia Europeană. Astfel, Ungaria a aprobat vaccinurile AstraZeneca și Sputnik V, iar în prezent evaluează vaccinul chinezesc Sinopharm.
Zece persoane au murit, iar altele au fost rănite, în urma prăbuşirii unui elicopter militar în estul Turciei, anunţă Ministerul Apărării de la Ankara, conform cotidianului Hurriyet.
Printre persoanele...
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat că a demis joi Consiliul de Administrație de la Metrorex. El a spus că au fost găsite mai multe nereguli la companie, printre care și acordarea sporului de...
Un bărbat de 53 de ani din Câmpia Turzii a murit joi, după ce a căzut de pe acoperișul unui hotel din localitatea Luna, județul Cluj. Acesta făcea lucrări de întreținere a acoperișului.
Potrivit IPJ Cluj,...
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat că 208.000 de doze de vaccin AstraZeneca sosesc în țară în noaptea de joi spre vineri. Acestea vor fi...
Galerie Foto Compania Pfizer a anunţat că va concedia 38 dintre cei 238 de angajați de la centrul său de distribuţie din Zaventem (Belgia). Motivul invocat de grup este mutarea departamentului de planificare a aprovizionării î...
Brașovul rămâne în scenariul roșu pentru încă 14 zile, după ce rata de incidență a cazurilor de Covid-19 nu a scăzut sub 3 la mia de locuitori.
Potrivit Primăriei Brașov, incidența cazurilor de Covid-19 ...
Rezultate Loto 6/49. Joi, 4 martie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, dupa ce la tragerile loto de duminica, 28 februarie, Loteria Romana a acordat peste 23.570...
Un cutremur puternic cu magnitudinea 7,2 a avut loc vineri dimineață la est de Insula de Nord a Noii Zeelande. Se pot produce valuri de tsunami până la 300 de kilometri de epicentrul seismului, scrie...
George Maior este propus pentru a fi numit ambasador în Regatul Haşemit al Iordaniei, consilierul prezidențial Andrei Muraru în Statele Unite ale Americii, iar Emil Hurezeanu în Austria, potrivit propunerilor...
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat că a convenit cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, asupra necesității creării unei centrale provizorii la fostul CET Titan, care va permite furnizarea...
Numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute a fost, la nivel naţional, de 48.646, în perioada 22-28 februarieî, înregistrându-se cu 65,7% mai puţine îmbolnăviri faţă de aceeaşi săptămână...
Ministrul Culturii a numit un manager interimar la Opera Națională Română din Iași. Acesta e Florin - Daniel Șandru, fost secretar de stat - coordonator al Departamentului Centenar în subordinea Cancelariei...
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, i-a trimis o scrisoare președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Layen, prin care „atrage atenția asupra derapajelor nedemocratice ale actualului Guvern manifestate prin...
Disensiunile între Uniunea Europeană şi Marea Britanie s-au intensificat din cauza procedurilor de tranzit între provincia britanică Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii, iar Bruxellesul ameninţă Guvernul...
Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, a anunțat joi, într-o postare pe Facebook, că a demarat verificări în cadrul instituției pentru a afla dacă mai există salariați trimiși în judecată pentru...