x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ungaria şi-ar putea pierde statutul de membru UE

Ungaria şi-ar putea pierde statutul de membru UE

de Marina Constantinoiu    |    04 Ian 2012   •   21:00
Ungaria şi-ar putea pierde statutul de membru UE

Premierul ungar, Viktor Orban, "abuza" de putere si prejudiciaza democratia, ceea ce ar putea duce la pierderea statutului de stat membru al Uniunii Europene pentru Ungaria, a declarat fostul ambasador american Mark Palmer pentru cotidianul ungar Nepszabadsag, relateaza Euractiv. In opinia lui Palmer, "expulzarea Ungariei din UE nu mai este un tabu", "aceasta tara neputand fi tolerata la infinit, daca nu mai este o democratie".

Chiar daca este opinia unui fost ambasador american, afirmatia ar trebui sa dea de gandit politicienilor ungari, caci noua Constitutie a tarii, extrem de controversata, intrata in vigoare la 1 ianuarie 2012, agita spiritele si la Bruxelles, si la Washington. Presa ungara a publicat, de altfel, o scrisoare din partea secretarului american de Stat Hillary Clinton, adresata premierului Viktor Orban, in care aceasta se plangea ca Budapesta n-a tinut cont de sfaturile Washingtonului. In cadrul tratatului sau de aderare la UE, Ungaria va fi obligata sa adopte euro in momentul in care este pregatita. Or noua Constitutie face moneda nationala, forintul, singura deviza legala in tara. Executivul comunitar a precizat, miercuri, ca examineaza in prezent prevederile noii legi fundamentale din Ungaria si, dupa finalizarea analizei juridice, Colegiul comisarilor va decide care sunt pasii de urmat, fiind posibila declansarea procedurii de infringement daca este cazul, relateaza Agerpres. "Legislatia nationala, inclusiv legea fundamentala, a oricarui stat membru sau candidat la aderarea la UE trebuie sa reflecte si sa fie in deplina conformitate cu valorile de baza europene – principiile si valorile democratice, statul de drept si respectarea drepturilor fundamentale. Aceste principii sunt inscrise ca atare in tratatele europene si, asa cum a spus de mai multe ori presedintele Jose Manuel Barroso, respectarea acestor valori, a legii si tratatelor UE nu trebuie nici macar pusa in discutie in interiorul Uniunii. Este rolul Comisiei, in calitatea ei de gardian al tratatelor, sa se asigure ca legislatiile nationale sunt conforme cu valorile si tratatelor UE", a afirmat Olivier Bailly (foto), purtator de cuvant al Comisiei Europene, in conferinta de presa cotidiana a executivului UE.

La inceputul lunii decembrie, Comisia a exprimat unele temeri legate de posibile incompatibilitati ale proiectului legii fundamentale ungare cu tratatele UE. Ulterior, a avut loc un schimb de scrisori intre reprezentantii UE si autoritatile ungare, chiar pana la adoptarea noii constitutii de catre Parlamentul ungar, saptamana trecuta. "Ingri­jorarile noastre au continuat si se mentin pana la finalizarea evaluarii juridice de catre Comisie, iar pe baza acestei evaluari Colegiul comisarilor va decide care sunt pasii de urmat", a mentionat Bailly.

Unul dintre aspectele ce ridica semne de intrebare din partea Bruxellesului se refera la reforma bancii centrale a Ungariei. Presedintele Co­misiei Europene, José Manuel Barroso, i-a cerut deja premierului ungar, Viktor Orban, intr-o scrisoare, sa retraga proiectul de reforma a bancii centrale, apreciind ca s-ar aduce prejudicii independentei acesteia.

O alta chestiune asupra careia Comisia doreste detalii vizeaza domeniul libertatii presei, mai precis procedura de acordare a licentelor de emisie pentru posturile de radio si televiziune private.

La finalul saptamanii trecute, premierul ungar Viktor Orban a declarat ca "nimeni nu poate interveni in procesul legislativ" din tara sa, raspunzand astfel criticilor prin care se dezaproba politica sa si adoptarea unor legi controversate de Parlamentul de la Budapesta.

"Nimeni din lume nu poate interveni in procesul legislativ si nu poate spune deputatilor alesi de poporul ungar ce legi trebuie sau nu trebuie sa voteze", a afirmat Viktor Orban la postul national ungar de radio.

×
Subiecte în articol: Ungaria