x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UPDATE Secretatul american al Apărării s-a întâlnit cu Klaus Iohannis

UPDATE Secretatul american al Apărării s-a întâlnit cu Klaus Iohannis

20 Oct 2021   •   14:24
UPDATE Secretatul american al Apărării s-a întâlnit cu Klaus Iohannis
Sursa foto: Lucian Alecu

Președintele României, Klaus Iohannis, l-a primit miercuri, la Palatul Cotroceni, pe secretarul Apărării al SUA, Lloyd J. Austin, aflat în vizită oficială în România.

Potrivit Administrației Prezidențiale, în cadrul întrevederii au fost abordate subiecte referitoare la stadiul Parteneriatului Strategic dintre România și SUA și perspectivele de dezvoltare ale acestuia, cu accent pe cooperarea în domeniul apărării.

Președintele României a apreciat evoluția și rezultatele remarcabile ale cooperării bilaterale dintre țara noastră și SUA și a reiterat importanța pe care țara noastră o acordă consolidării Parteneriatului Strategic, atât la nivelul dialogului politic, cât și la nivel sectorial, în domeniile apărării, economic și energetic, au comunicat cei de la Administrația Prezidențială.

Cei doi lideri au mai vorbit despre NATO și despre zona Mării Negre.

„Secretarul Apărării, Lloyd J. Austin, a subliniat hotărârea SUA de a-și menține angajamentul în securitatea regiunii Mării Negre și de a consolida relațiile bilaterale cu România”, scrie în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Mediafax

ȘTIRE INIȚALĂ Secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin III,  a ajuns la București, unde s-a întâlnit cu omologul său, Nicolae Ciucă. Acesta urmează să aibă o întrevedere și cu președintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Vizita acestuia are drept scop securitatea din zona Mării Negre și relațiile militare dintre România și SUA. 

Cei doi demnitari vor susține o conferință de presă la ora 10.15, la sediul MApN.

Lloyd Austin III va vizita și baza militară NATO de la Mihail Kogălniceanu.â

Turenul său include Ucraina și Georgia, înaintea reuniunii Alianței Nord-Atlantice de la Bruxelles. 

 

×
Subiecte în articol: Lloyd Austin