x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UPDATE Stare de ASEDIU în Kiev timp de 35 de ore. 4 persoane au murit în urma bombardamentelor

UPDATE Stare de ASEDIU în Kiev timp de 35 de ore. 4 persoane au murit în urma bombardamentelor

15 Mar 2022   •   14:33
UPDATE Stare de ASEDIU în Kiev timp de 35 de ore. 4 persoane au murit în urma bombardamentelor
Sursa foto: Agerpres

Kiev-ul este bombardat de trupele ruse. Capitala Ucrainei a fost atacată aerian în această dimineață. Patru persoane au fost ucise, transmite Sky News.

Atacurile au lovit zone rezidențiale din cartierele Svyatoshynskyi și Podilskyi, incendiind o clădire de 15 etaje și stația de metrou Lukyanivska.

Au fost confirmate patru persoane decedate în urma atacurilor aeriene din această dimineață. Dintre acestea, două persoane au fost omorâte într-un bloc de apartamente de la periferia orașului. 

ȘTIRE INIȚIALĂ Stare de asediu în Kiev timp de  35 de ore, anunță primarul orașului, Vitali Klitschko. Deplasarea civililor este interzisă, cu excepția drumului spre adăpsturile antiaeriene, transmite Sky News.

„Este interzisă deplasarea în oraș fără permisiune specială, cu excepția deplasării la adăposturile antiaeriene. Capitala este inima Ucrainei și va fi apărată. Kievul, care este în prezent simbolul și baza operațională avansată a libertății și securității Europei, nu îl vom ceda", a declarat Klitschko.

Starea de asediu va fi instituită în capitala Ucrainei în această seară și până în dimineața zilei de 17 martie. 

Zonele de periferie ale orașului sunt grav afectate de bombardamentele forțelor armate ruse. Două clădiri rezidențiale au fost lovite de rachete, noaptea trecută.

Măsura interzicerii circulației ar putea anticipa o invazie a orașului de către trupele rusești.

×
Subiecte în articol: kiev asediu