x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe (VIDEO) Ce-au facut niște PESCARI NĂTĂRĂI cu un rechin EXTREM DE RAR: "Era urât rău, parcă scăpase din Iad. Ce GHINION"

(VIDEO) Ce-au facut niște PESCARI NĂTĂRĂI cu un rechin EXTREM DE RAR: "Era urât rău, parcă scăpase din Iad. Ce GHINION"

21 Ian 2015   •   11:08
(VIDEO) Ce-au facut niște PESCARI NĂTĂRĂI cu un rechin EXTREM DE RAR: "Era urât rău, parcă scăpase din Iad. Ce GHINION"

O creatură hidoasă, ușor înspăimântătoare și rareori prinsă de năvoadele pescarilor, a ajuns în farfuriile clienților unui restaurant din cauza prostiei pescarilor care l-au prins. Este atât de rar, încât singurele imagini cu rechinul filmat în mediul lui natural sunt de acum OPT ANI.

Specia este rechinul gulerat (Chlamydoselachus anguineus (Frilled Shark)), a cărui origine dateaza din urmă cu 80 de milioane de ani ani. Mai este cunoscut și sub numele de "fosila vie".

Acesta a fost prins pe o trauler de pescuit în apele regiunii Gippsland, Australia. Simon Boag, membru al Asociația de pescuit Sud-Est Traul, a spus că a fost prima dată când vede cu ochii lui un rechin gulerat.

"Nu am găsit vreun pescar care să fi văzut vreodată unul înainte", a spus el. "Strămoșul speciei are 80 milioane ani vechime. Se pare că e preistoric, e din alt timp!". El a spus că pescarii locali care l-au prins își dădeau coate și se scărpinau în cap la vederea creaturii de doi metri lungime, al cărei cap și corp aduceau cu un țipar.



Autoritățile au confirmat că este vorba despre un rechin gulerat, iar specia este cunoscută comunității stiințifice, însă a fost o descoperire rară și bizar, mai ales că a fost prins în ape mai puțin adânci, iar această specie trăiește la un kilometru adâncime.

Acest rechin a fost prins la o adâncime de 700 de metri, însă îngrijorarea cu privire la capturile de repetate este foarte mică. "Aproape toate locurile de pescuit mai adânci de 700 de metri sunt închise pentru pescuitul cu traule, așa că nu ar fi nici o primejdie asupra speciei lor și sunt extrem de puțini pinși. Unii de aici habar n-aveau ce e și sunt de zeci de ani pescari", a conchis Boag.

Din păcate, până să se hotărască autoritățile dacă îl păstreză pentru mai multe investigații, rechinul a fost vândut de pescari reprezentantului unui magazin local de delicateze din pește, pentru că "poartă ghinion", ar fi spus un pescar.

×