x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe VIDEO - Kim Jong-Un vrea turişti străini într-o staţiune montană

VIDEO - Kim Jong-Un vrea turişti străini într-o staţiune montană

17 Noi 2015   •   17:21
VIDEO - Kim Jong-Un vrea turişti străini într-o staţiune montană

Autorităţile nord-coreene au anunţat marţi că staţiunea de schi din Masik, unul din proiectele emblematice ale tânărului preşedinte Kim Jong-un, va primi un turism 'la scară mare' iarna aceasta după ce a fost inaccesibilă străinilor sezonul trecut, relatează EFE.

Excursiile pentru străini la Masik sunt organizate de o agenţie de turism nord-coreeană care a încheiat contracte cu peste 200 de tur-operatori, precizează ziarul local Phenian Times.

Coreea de Nord a inaugurat la 1 ianaurie 2014 acest resort şi staţiune de schi care numără 10 piste, centre de închiriere de echipamente şi complexuri suplimentare precum magazine şi restaurante.

Masik este considerat un proiect personal al lui Kim Jong-un, care a studiat mulţi ani în Elveţia şi pe care experţii îl consideră un mare admirator al sporturilor de iarnă.

În primele luni ale anului 2014, staţiunea a primit puţini vizitatori, judecând după comentariile postate pe site-uri de specialitate precum tripavisor de schiori străini care au fost în această localitate.

Potrivit Phenian Times, numărul turiştilor străini a crescut în ţară, veniţi mai ales din China, astfel încât s-a înregistrat şi o creştere cu zece la sută a zborurilor charter dinspre localitatea chineză Harbin.


Kim Jong-Un inspectează staţiunea Masik

×