x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vietnam are un nou președinte: To Lam este șef al Ministerului Securității Publice

Vietnam are un nou președinte: To Lam este șef al Ministerului Securității Publice

de Redacția Jurnalul    |    22 Mai 2024   •   10:45
Vietnam are un nou președinte: To Lam este șef al Ministerului Securității Publice
Sursa foto: X

Parlamentul vietnamez l-a ales miercuri pe ministrul Securității Publice, To Lam, în funcția de președinte al statului, într-o mișcare pe care analiștii o văd ca pe un „pas înainte” pentru ca Lam să candideze mai târziu la funcția de șef al Partidului Comunist, scrie Reuters.

În conformitate cu procedurile normale în acest stat cu partid unic strict controlat, legislatorii au votat în unanimitate o rezoluție care a aprobat alegerea lui Lam, singurul candidat pentru această funcție.

Aceasta a urmat nominalizării sale de către Partidul Comunist săptămâna trecută.

În calitate de șef al Ministerului Securității Publice, Lam, în vârstă de 66 de ani, a fost o figură crucială în cadrul unei ample campanii anti-corupție.

După ce a fost ales, Lam a declarat în fața parlamentarilor că va „continua cu hotărâre și perseverență lupta împotriva corupției”.

Președintele statului deține un rol în mare parte ceremonial, dar este una dintre cele patru poziții politice de top din țară. Celelalte sunt șeful de partid, prim-ministrul și președintele parlamentului.

Este de așteptat ca luptele politice interne să se reducă temporar după alegerea lui Lam, a declarat Carl Thayer, profesor emerit și expert în Vietnam la Academia Forțelor de Apărare Australiene din Canberra.

Dar bătălia crucială rămâne de purtat, deoarece cel de-al treilea mandat de cinci ani al șefului de partid Nguyen Phu Trong se încheie în 2026 sau mai devreme, dacă se retrage înainte de expirarea mandatului său.

„To Lam ar putea folosi poziția sa ca unul dintre cei ca o treaptă pentru a deveni secretar general", a declarat Thayer, referindu-se la funcția de șef al partidului.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: To Lam Vietnam presedinte