x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Viktor Orban se laudă cu cea mai bună apărare europeană contra COVID-19

Viktor Orban se laudă cu cea mai bună apărare europeană contra COVID-19

04 Sep 2020   •   20:20
Viktor Orban se laudă cu cea mai bună apărare europeană contra COVID-19

Premierul maghiar, Viktor Orban, a respins ferm criticile Comisiei Europene privind închiderea frontierelor ţării sale, în fața unui nou val de COVID-19. Executivul de la  Budapesta a interzis străinilor să intre în Ungaria până la sfârşitul acestei luni. Mai mult, Orban a anticipat că oficialii de la Bruxelles vor proceda la fel.

„Birocraţii de la Bruxelles pot spune orice vor, dar, cu toată modestia, îi vom vedea urmând politica noastră în câteva zile, altfel nu au nicio şansă să oprească epidemia", a spus Orban pentru postul naţional de radio, într-o declarație citată de cotidianul francez „Le Figaro”. „Să nu uităm că apărarea noastră împotriva coronavirusului a fost cea mai reuşită din Europa", a adăugat el.

Guvernul condus de Orban a făcut o excepţie pentru turiştii din Cehia, Polonia şi Slovacia care aveau planificată deja o călătorie în Ungaria. Cele trei ţări fac parte, alături de Ungaria, din Grupul de la Vişegrad.

×
Subiecte în articol: Viktor Orban