x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Viktor Orban: Soros sprijină imigrația ilegală

Viktor Orban: Soros sprijină imigrația ilegală

15 Apr 2017   •   21:05
Viktor Orban: Soros sprijină imigrația ilegală
Sursa foto: Viktor Orban

Premierul ungar Viktor Orban şi-a justificat măsurile controversate împotriva Universităţii Central-Europene (CEU) din Budapesta, acuzându-l pe fondatorul CEU că sprijină imigraţia ilegală, într-un interviu publicat sâmbătă în cotidianul ungar Magyar Idok, informează DPA 

Orban şi-a reluat atacurile la adresa fondatorului CEU, miliardarul american de origine ungară George Soros. "Întreaga chestiune se învârte în jurul lui George Soros, ascuns vederii publice şi ţinând cont de organizaţiile sale ungare, care sprijină imigraţia ilegală", a susţinut Orban. 

Potrivit Agerpres, premierul ungar l-a acuzat pe Soros că finanţează "nenumărate organizaţii de lobby deghizate în asociaţii civice" şi că menţine "o reţea în toată puterea cuvântului, cu propriii purtători de cuvânt, cu propria media, cu câteva sute de oameni, propria universitate". 

Ungaria trebuie să se protejeze împotriva acestor lucruri şi "să riposteze", a adăugat Orban. 

×
Subiecte în articol: Viktor Orban Ungaria george soros