x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vinurile moldoveneşti zac blocate în vama rusă

Vinurile moldoveneşti zac blocate în vama rusă

de Ovidiu Ciutescu    |    14 Ian 2010   •   00:00

Datorită noii licenţe, intrată în vigoare la 29 decembrie 2009, alcoolul exportat de Moldova către Rusia zace blocat în punctele vamale ale acestei ţări. În afara vinului şi divinului (cognac) moldovenesc, în vămi sunt blocate şi alte exporturi de alcool venite dispre alte ţări, informează azi.md.



Nicolai Taran, directorul adjunct al Moldova -Vin, spune că  "situaţia creată este o consecinţă a introducerii noii licenţe pe care trebuie să o acorde Ministerul Industriei şi Comerţului al Federaţiei Ruse. Ministerul a aflat târziu despre noile sale împuterniciri şi, prin urmare, nu este pregătit să acorde actele care permit importul de vin în Rusia. Agenţii economici, de asemenea, nu au fost puşi la curent despre noile reguli". Conform lui Taran, în această situaţie se află toţi producătorii de alcool din Moldova.

Oficialul moldovean susţine că exportatorii moldoveni vor putea relua livrarea producţiei în Rusia în cel mai bun caz în februarie. Nicolai Taran arată că introducerea noii licenţe ţine de intrarea în vigoare a acordului privind crearea Uniunii Vamale între Rusia, Kazahstan şi Belarus. Sunt şi producători care au reuşit să evite blocarea exporturilor în vămile ruse, unii dintre aceştia reuşind să afle din timp care sunt prevederile legale după care funcţionează noua legislaţie, reuşind să evite blocarea mărfii la vama rusă.


×
Subiecte în articol: externe