x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Virusul West Nile face victime în Grecia şi Bulgaria

Virusul West Nile face victime în Grecia şi Bulgaria

09 Aug 2010   •   00:00

Trei persoane au murit în Grecia în urma unor ciupituri de ţânţari, purtători ai virusului West Nile, în timp ce alte sunt spitalizate în nordul Bulgariei, aşteptând un diagnostic şi tratament, relatează site-ul Novinite.com.



Medicii bulgari au recoltat probe de la pacienţi, care au fost spitalizaţi în secţii de boli infecţioase, pentru a izola virusul şi a stabili despre ce boală este vorba, se mai arată pe site-ul care cietază postul de radio bulgar Darik.

"Medicii au început să preleveze probe de la ţânţari, purici, căpuşe şi rozătoare, pentru a studia virusul, deoarece pericolul se apropie", a declarat Anghel Kuncev, un epidemiolog din cadrul Ministerului Sănătăţii. El a precizat că primele simptome ale infecţiei cu acest virus sunt asemănătoare celor ale infecţiei cu alte virusuri ­ vomă şi febră ­, simptomele specifice apărând ulterior. Infecţia cu virusul West Nile poate afecta foarte rapid membrana care protejează creierul, putând cauza meningita.

În opinia oficialului bulgar, virusul ar fi putut fi adus pe teritoriul ţării de către turişti care se întorc din concediu, dar şi de ţânţari, care sunt purtătorii acestuia.

"În timpul modificărilor climatice se observă o deplasare a bolilor tropicale în zone care nu sunt tipice pentru ele", a subliniat Kuncev, adăugând că o hartă întocmită de Centrul European pentru Prevenţia şi Controlul Bolilor arată că virusurile tropicale rare au început să apară tot mai des în Balcani.

Reprezentantul ministerului a mai declarat că o epidemie produsă de virusul West Nile a avut loc în România în urmă cu zece ani. În ultimii zece ani, în Statele Unite, din cauza îmbolnăvirii cu acest virus, au murit peste 1.000 de persoane, a mai precizat Kuncev.

×
Subiecte în articol: externe