x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Viviane Reding: Troica ar trebui desfiinţată. Europa îşi poate rezolva problemele fără FMI

Viviane Reding: Troica ar trebui desfiinţată. Europa îşi poate rezolva problemele fără FMI

17 Iul 2013   •   14:23
Viviane Reding: Troica ar trebui desfiinţată. Europa îşi poate rezolva problemele fără FMI
Sursa foto: TOBIAS HASE/EPA

Troica formată din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană (BCE) şi FMI ar trebui desfiinţată, întrucât Europa îşi poate rezolva acum singură problemele, fără implicarea Fondului, a afirmat comisarul UE pentru Justiţie, Viviane Reding, potrivit Stuttgarter Zeitung, citat de Mediafax.

"Troica ar trebui desfiinţată. (...) A fost necesară într-o stituaţie de urgenţă, în care trebuia acţionat urgent, dar acum Europa are experienţa şi instrumentele necesare pentru a derula analize adecvate şi pentru a interveni în chestiuni economice şi financiare", a declarat Reading, care a precizat că Europa îşi poate rezolva acum problemele şi fără implicarea FMI.

Troica negociază şi supraveghează programele de ajutor financiar pentru ţările cu probleme financiare din zona euro, precum Grecia, Portugalia, Irlanda sau Cipru. Germania a insistat constant ca FMI să fie implicat în împrumuturile acordate acestor ţări, pentru a avea o siguranţă mai mare privind respectarea angajamentelor pentru reforme şi măsuri de austeritate.

Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, a declarat în iunie că implicarea Fondului nu ar trebui să fie o soluţie permanentă. Schaeuble a afirmat că instituţia internaţională s-ar putea retrage doar după încheierea actualelor programe, în timp ce Reading consideră că FMI ar putea părăsi troica şi în câteva luni.

×
Subiecte în articol: Viviane Reding troica FMI