x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vladimir Putin, adânc și misterios: "În iubire stă tot sensul vieţii, al existenţei"

Vladimir Putin, adânc și misterios: "În iubire stă tot sensul vieţii, al existenţei"

07 Noi 2014   •   22:29
Vladimir Putin, adânc și misterios: "În iubire stă tot sensul vieţii, al existenţei"
Sursa foto: Vladimir Putin, adânc și misterios: "În iubire stă tot sensul vieţii, al existenţei"

Preşedintele rus Vladimir Putin a participat vineri în capitala rusă la un congres al Societăţii Geografice din Rusia, unde a ţinut un discurs în care, printre altele, a vorbit despre sensul vieţii şi al existenţei omului, după cum relatează RIA Novosti.

"În iubire stă, în general, tot sensul vieţii, al existenţei. Poate fi iubirea faţă de familie, de copii, faţă de patrie. Este un sentiment care stă la baza fiecăreia din acţiunile noastre", a declarat liderul de la Kremlin, care a divorţat în vara anului 2013 de soţia sa Ludmila, presa rusă susţinând că fosta campioană olimpică la gimnastică artistică Alina Kabaeva ar fi iubita secretă a preşedintelui rus.

×
Subiecte în articol: Vladimir Putin Alina Kabaeva iubire