x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vladimir Putin îl felicită pe Charles al III-lea după proclamarea sa ca rege

Vladimir Putin îl felicită pe Charles al III-lea după proclamarea sa ca rege

10 Sep 2022   •   15:10
Vladimir Putin îl felicită pe Charles al III-lea după proclamarea sa ca rege

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, i-a trimis sâmbătă o telegramă de felicitare lui Charles al III-lea după proclamarea sa oficială ca monarh al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi al altor 14 ţări din Commonwealth, după dispariţia mamei sale, Regina Elisabeta a II-a, care a murit joi, la vârsta de 96 de ani, la Castelul Balmoral din Scoţia, transmite EFE.

"Majestatea Voastră: primiţi sincerele mele felicitări cu prilejul accederii la tron. Doresc Majestăţii Voastre succese, sănătate de fier şi numai bine", a scris Putin în mesajul său, citat de Kremlin.

Consiliul de Ascensiune l-a declarat sâmbătă oficial rege pe Charles al III-lea. Deşi cel care a fost până acum moştenitorul tronului britanic i-a succedat automat mamei sale după decesul acesteia, ceremonia Consiliului de Ascensiune este evenimentul tradiţional prin care puterea politică britanică îl recunoaşte oficial drept suveran.

Din Consiliul de Ascensiune fac parte sute de personalităţi relevante din punct de vedere politic, social şi religios din Regatul Unit, precum şi reprezentanţi din cele 14 ţări în care noul rege, Charles al III-lea, este şef al statului.

×