Poziţia Romăniei faţă de situaţia din Kosovo este alimentată de pragmatism politic, dar şi de respectarea principiilor de drept internaţional, autorităţile sărbe apreciind sincer această atitudine, a declarat, intr-un interviu acordat Mediafax, ministrul de Externe al Republicii Serbia, Vuk Jeremic.
- Reporter: Inţeleg că dosarul Kosovo este principala problemă pe care aţi discutat-o la Bucureşti şi acceptaţi sau cel puţin susţineţi ideea unei soluţii de compromis, dar sunteţi foarte ataşat de suveranitatea Serbiei şi nu veţi renunţa la acest statut...
Vuk Jeremic: In primul rănd, apreciem sincer
poziţia Romăniei in ceea ce priveşte rezolvarea problemei Kosovo. Este o poziţie de principiu, o poziţie care se inscrie in principiile de drept internaţional şi este o poziţie alimentată atăt de pragmatismul politic, căt şi de respectarea principiilor. Deci, o susţinem. Noi credem cu tărie că singurul mod de a stabiliza Balcanii este accelerarea perspectivelor europene, accelerarea procesului de integrare a Balcanilor de Vest. Pentru a ajunge acolo, in primul rănd este necesară stabilitatea politică a locului. In cazul in care nu există această stabilitate politică, nu se poate trece la o integrare europeană şi nu poţi avea stabilitate politică fără o soluţie de compromis in ceea ce priveşte Kosovo, deoarece, dacă nu există o soluţie de compromis privind Kosovo - dacă există un invins şi un invingător ca rezultat al unei soluţii impuse - eşti obligat să te confrunţi cu un climat total instabil.
- Reporter: Deci, nu există stabilitate fără compromis - ceea ce presupune un acord al ambelor părţi - şi nu există o cale europeană fără stabilitate.
Vuk Jeremic: Absolut. Aţi inţeles corect. Iar acesta este exact lucrul pe care Preşedintele şi ministrul de Externe (ai Romăniei - n.r.) l-au susţinut şi aceste opinii coincid cu poziţia Serbiei.
- Reporter: Simţiţi că Bruxelles-ul inţelege poziţia dumneavoastră?
Vuk Jeremic:: Bruxelles-ul, aşa cum ştiţi, este un loc complicat şi este format din 27 de puncte de vedere şi aceste puncte de vedere, la sfărşitul zilei, de obicei coincid. Este o continuă dezbatere la Bruxelles. Există ţări care au o poziţie similară cu a Romăniei şi altele care au poziţii diferite. Dar cred că, in cele din urmă, va fi aleasă raţiunea şi aceasta va prevala, astfel incăt Europa nu va fi scindată, dreptul internaţional nu va fi incălcat, iar perspectiva europeană a Balcanilor de Vest va fi consolidată. Pentru a ajunge acolo, trebuie să ajungem la o inţelegere, nu la o dispută intre Belgrad şi Priştina.
- Reporter: Simţiţi că există vreo inţelegere din partea Priştinei pentru opţiunea dumneavoastră?
Vuk Jeremic:: Mă tem că, cel puţin in acest stadiu, (cei de la Priştina, n.red.) sunt destul de radicali şi spun că nu se vor mulţumi cu nimic altceva decăt independenţa. Iar aceasta nu este o poziţie pe care par dornici să o schimbe in acest stadiu. Noi sperăm că discuţiile care se desfăşoară in prezent sub tutela troicii europene vor duce la un compromis.
- Reporter: Credeţi că sunt oarecum incurajaţi de declaraţiile preşedintelui Bush făcute in timpul vizitei recente in Europa?
Vuk Jeremic:: Ceea ce cu siguranţă este adevărat este faptul că declaraţiile de genul «acesta va fi rezultatul» nu ajută procesul de negociere. Dacă te afli intr-o poziţie in care crezi că un anumit rezultat se va produce, eşti dezinteresat de a mai face altceva decăt să laşi timpul să treacă şi să spui "Ok, o să căştigăm pănă la Crăciun sau pănă la o dată anume". Iar acest lucru nu ajută eforturilor pentru un compromis.
- Reporter: Deci, intr-un fel, declaraţiile preşedintelui Bush nu prea au fost de ajutor?
 Vuk Jeremic::Aş spune că ne temem cu toţii să menţionăm rezultate pe parcursul procesului de negociere, pentru că acest lucru poate determina oprirea bruscă a acestora. Nu vreau să mă refer in mod direct la vreo declaraţie, dar vreau să spun că in mod colectiv ar fi mai bine să ajungem la o inţelegere.
- Reporter: Aveţi o perspectivă de timp pentru aderarea Serbia la UE? Vă găndiţi la o anumită perioadă?
Vuk Jeremic::Cu căt mai repede, cu atăt mai bine. Apropo de timp, sperăm că anul viitor vom fi invitaţi să devenim ţară candidată şi apoi să accelerăm procesul de aderare astfel incăt, in căţiva ani, să primim statutul. Nu este un lucru foarte bun să menţionăm termene-limită, iar acest lucru este valabil şi in privinţa negocierilor pe tema Kosovo pentru că in mod paradoxal, dacă nu stabileşti un termen-limită, te ajută să te concentrezi pe procesul de aderare.
- Reporter: Cetăţenii sărbi doresc cu adevărat să fie parte a Uniunii Europene?
Vuk Jeremic:: Categoric. Există un sprijin covărşitor din partea sărbilor.
- Reporter: Nu numai a tinerilor?
Vuk Jeremic: Din partea tuturor comunităţilor etnice, a tuturor categoriilor de vărstă . Există un sprijin de peste 70 la sută pentru aderarea la UE. Este mai mult decăt in majoritatea statelor membre. Deci, aş spune că suntem categoric eurofili.
- Reporter: Cum comentaţi sprijinul pe care Rusia il acordă poziţiei Serbiei? Rusia a fost constant un aliat.
Vuk Jeremic: Rusia este un susţinător de principiu al poziţiei noastre privind Kosovo şi apreciem acest lucru. Rusia este unul dintre partenerii economici-cheie (ai Serbiei, n.red.), unul dintre cei mai importanţi parteneri economici ai Serbiei este Federaţia Rusă, dar aşÂ vrea să subliniez că această relaţie tradiţională, istorică, economică apropiată cu Rusia nu incetineşte şi nu impiedică in nici un fel ambiţiile noastre europene. Deci, suntem o naţiune eurofilă care a avut intotdeauna o relaţie specială cu Rusia şi vom avea intotdeauna o relaţie specială. Dar cred că putem reconcilia aceste poziţii.
- Reporter: Romănia este parte a forţelor KFOR. In luna februarie, forţele romăneşti au fost implicate intr-un incident neplăcut in timpul unui protest la Priştina, in cursul căruia doi albanezi au fost ucişi. Din ceea ce am citit, după incident, presa a scris că poziţia forţelor romăne din zonă a fost afectată. Pe Internet au apărut mesaje ostile... Cum comentaţi această situaţie?
Vuk Jeremic: Serbia are un spaţiu limitat de monitorizare a situaţiei din Kosovo, pentru că Serbia, in termeni de structură statală, s-a retras din Kosovo incepănd din 1999, cănd a fost adoptată rezoluţia ONU 1244 (...). Dar, din surse sărbeşti aflate in Kosovo am inţeles că romănii fac o treabă foarte bună, că sunt un protector solid al păcii şi securităţii, al stabilităţii in Kosovo. Suntem foarte recunoscători pentru contribuţia Romăniei la menţinerea păcii şi stabilităţii in Kosovo şi sper că Romănia va menţine acest rol constructiv.