x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vuvuzelele chinezeşti au împânzit lumea

Vuvuzelele chinezeşti au împânzit lumea

de Anca Aldea    |    18 Iun 2010   •   00:00

Vuvuzela, trompeta care a făcut furori la Cupa Mondială de fotbal din Africa de Sud, a devenit o adevărată mină de aur pentru întreprinzătorii chinezi, care vând aceste instrumente ca pâinea caldă, informează AFP. Potrivit cotidianului chinez Global Times, aproximativ 90% din vuvuzelele sud-africane sunt produse în China în special de o companie din provincia Zhejiang, care a anunţat recent că a vândut peste un milion de astfel de trompete în primele patru luni ale acestui an. Aceste instrumente muzicale se vând ca pâinea caldă şi în China, unde producţia lor a explodat în ultimele luni.

×
Subiecte în articol: externe