x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Yemen. Primele ajutoare au ajuns, după trei săptămâni de blocadă totală

Yemen. Primele ajutoare au ajuns, după trei săptămâni de blocadă totală

26 Noi 2017   •   11:00
Yemen. Primele ajutoare au ajuns, după trei săptămâni de blocadă totală

Un avion încărcat cu ajutoare umanitare închiriat de UNICEF a aterizat sâmbătă la Sanaa, pentru prima dată de la consolidarea, în noiembrie, a blocadei impuse Yemenului de coaliţia sub comandament saudit, relatează AFP. 

În martie 2015, această coaliţie a intervenit în Yemen pentru a pune capăt înaintării rebelilor yemeniţi houthi în faţa forţelor guvernamentale. 

Aceasta a impus o blocadă totală Yemenului după tirul de la 4 noiembrie al unei rachete balistice de către rebeli în direcţia Arabiei Saudite. Dispozitivul a fost interceptat deasupra aeroportului internaţional din Riad. 

După apeluri presante din partea ONU, coaliţia a anunţat miercuri redeschiderea portului Al Hudaydah (vest) şi a aeroportului din Sanaa, amândouă aflate sub controlul rebelilor, pentru ajutoare umanitare. 

Sâmbătă dimineaţă, 1,9 milioane de vaccinuri au ajuns în capitala yemenită, a informat pe Twitter reprezentanta UNICEF în Yemen, Meritxell Relano. 

Potrivit UNICEF, aceste vaccinuri trebuie să servească pentru protejarea a 600.000 împotriva difteriei, o boală care se extinde în Yemen. 

Difteria se adaugă unei epidemii de holeră. Între 27 aprilie şi 8 noiembrie, OMS a înregistrat 913.741 de cazuri suspecte de holeră şi 2.196 de decese legate de această boală, chiar dacă numărul cazurilor este în scădere de mai multe săptămâni. 

Alte trei avioane închiriate de Programul Alimentar Mondial (PAM) şi de Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) au aterizat, de asemenea, sâmbătă la Sanaa având la bord lucrători umanitari. 

"Confirm că avionul nostru a aterizat sâmbătă dimineaţă la Sanaa", transportând personal, a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a CICR pentru Orientul Mijlociu, Iolanda Jaquemet. 

Un purtător de cuvânt al PAM a făcut cunoscut că un vapor transportând ajutoare umanitare aştepta în continuare autorizaţia de a intra în portul Al Hudaydah. 

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), conflictul din Yemen a făcut, de la intervenţia coaliţiei militare arabe în martie 2015, peste 8.750 de morţi şi 50.600 de răniţi, printre care numeroşi civili. 

În plus, ţara se confruntă cu "cea mai gravă criză umanitară de pe glob", potrivit ONU care a avertizat că şapte milioane de yemeniţi se află în pragul foametei din cauza continuării războiului din ţară.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: yemen foamete ajutoare umanitare unicef