În vreme ce majoritatea părinţilor visează să îşi vadă copiii jucând într-o piesă la serbarea de Crăciun, pentru Zara Green, o tânără mamă, acesta a fost cel mai urât coşmar, scrie Daily Mail. Motivul? Ei bine, fetiţa Zarei Green, Connie, s-a născutcu o mică pată roşie în vârful nasului, care a continuat să crească şi să se umfle.
Mama fetiţei mărturiseşte că cel mai mare coşmar al său era faptul că micuţa va ajunge la şcoală şi că ceilalţi copii şi profesorii o vor ruga să joace rolul renului Rudolf, cel cu nasul roşu, la serbarea de Crăciun.
"Când am văzut-o pentru prima dată, primul lucru care mi-a venit în minte a fost că atunci când o să meargă la școală, ea va juca mereu rolul lui Rudolph, la serbările de Crăciun. Fiica mea nu ar fi putut să trăiască așa. Ar fi fost mereu în centrul atenției și toți colegii ar fi glumit pe seama ei", a declarat mama lui Connie.
Deși medicii i-au spus că semnul va trece de la sine, acest lucru nu s-a întâmplat. Ba mai mult, nuanța de roșu începuse să capete culoarea neagră.
După mai multe investigații, doctorii au spus că este vorba despre tumoră benignă, dar că până la vârsta de 10 ani nu poate fi operată.
Din fericire, părinții au reușit să găsească un medic dispus să o ajute pe fetiță mult mai repede. Doctorul Iain Hutchison, din Londra, a decis să facă intervenția în două săptămâni.
"A consultat-o pe Connie și a programat pentru intervenție după 2 săptămâni. S-a întâmplat foarte repede. Acum, nasul ei arată aproape normal. Fiica mea se simte foarte bine, a căpătat încredere în ea, iar colegii de la grădiniță nu glumesc pe seama ei", a mai spus mama fetei.