Rebelii libieni, au descoperit zeci de corpuri arse intr-un depozit despre care se crede ca a fost folosit de Brigada Khamis a lui Moammar Gaddafi.
Este neclar cine este autorul si care este motivul acestor crime, dar dovezile masacrului sunt coplesitoare.
Au fost gasite in jur de 50 de corpuri arse, din care au ramas doar scheletele. Langa depozit, sub un acoperis de otel ondulat, a fost gasit un barbat legat de maini si de picioare, impuscat in fata, iar un alt barbat a fost gasit mort la cativa metri departare. Inca un corp e descoperit dupa un zid, iar altul in imediata apropiere a depozitului. Duhoarea este de nesuportat.
Un barbat de 42 de ani, care locuieste la circa 50 de metri de depozit, sustine ca asasinatele s-au produs saptamana trecuta, marti, in jurul orelor 20:00.
Cativa dintre prizonieri au incercat sa scape, unul dintre ei reusind chiar sa sara gardul intr-o proprietate vecina, dar a fost impuscat.
Dupa masacru, soldatii au aruncat cauciucuri in depozit, si le-au dat foc, mai declara vecinul.
Martorul mai sustine ca depozitul a fost utilizat de fortele loiale lui Gaddafi, inca de la inceputul ostilitatilor cu rebelii, pentru a-i tortura si ucide pe oponentii regimului dictatorial.