Congresul american a adoptat marţi seară o lege prin care SUA evită cura de austeritate a "zidului bugetar" ce reprezintă o victorie pentru Barack Obama asupra fiscalităţii în faţa republicanilor, dar care nu amână decât cu câteva săptămâni alte dosare spinoase, informează Agerpres.
"Unul dintre pilonii campaniei mele prezidenţiale era de a schimba un cod al impozitelor ce era prea favorabil celor bogaţi în detrimentul clasei de mijloc", a declarat preşedintele democrat.
"În această seară, am reuşit acest lucru datorită vocilor unor democraţi şi republicani din Congres", a adăugat Obama, la circa 20 de minute după ce Camera Reprezentanţilor, cu majoritate republicană, a urmat exemplul Senatului, dominat de democraţi, şi a adoptat un proiect de lege care sporeşte mai ales nivelul de impozitare asupra gospodăriilor cu venituri mai mari de 450.000 de dolari pe an.
O parte a republicanilor a acceptat să voteze în favoarea acestei măsuri, în pofida refuzului lor de principiu faţă de orice suplimentare a presiunii fiscale, în contextul în care alternativa ar fi fost "zidul bugetar", însoţit de creşteri de impozite pentru cvasitotalitatea contribuabililor şi de reduceri clare ale cheltuielilor statului federal, în special în domeniul apărării.
În epilogul unor dezbateri aprinse şi negocieri repetate desfăşurate la Washington de săptămâni bune, Camera inferioară a Congresului a adoptat acest dispozitiv puţin după 23:00 /04:00 GMT miercuri/, în aceeaşi termeni în care textul a trecut de Senat cu mai puţin de 24 de ore înainte, cu 257 de voturi ''pentru'' şi 167 ''împotrivă''.