x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Dosar penal de purtare abuzivă pentru directoarea unei școli care a fost agresivă cu un elev

Dosar penal de purtare abuzivă pentru directoarea unei școli care a fost agresivă cu un elev

de Redacția Jurnalul    |    02 Apr 2024   •   19:50
Dosar penal de purtare abuzivă pentru directoarea unei școli care a fost agresivă cu un elev

Polițiștii din Olt au deschis un dosar penal pe numele directoarei școlii din comuna Valea Mare, care este acuzată că a fost agresivă fizic și verbal cu un elev.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, marți, în jurul orei 10:50, prin apel 112, de către un bărbat, din comuna Valea Mare, județul Olt, cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 12 ani, a fost agresat fizic și verbal de către directoarea unității de învățământ.

La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 8 Perieți, care au întocmit un dosar penal pentru purtare abuzivă.

În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situație de fapt și dispunerea măsurilor legale.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: abuz scoala elev