x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie ALERTĂ - Iohannis, aviz favorabil pentru urmărirea penală a lui Ion Iliescu, Gelu Voican-Voiculescu și Petre Roman

ALERTĂ - Iohannis, aviz favorabil pentru urmărirea penală a lui Ion Iliescu, Gelu Voican-Voiculescu și Petre Roman

13 Apr 2018   •   10:33
ALERTĂ - Iohannis, aviz favorabil pentru urmărirea penală a lui Ion Iliescu, Gelu Voican-Voiculescu și Petre Roman

ALERTĂ - Klaus Iodhannis a dat aviz favorabil pentru urmărirea penală a lui Ion Iliescu, Gelu Voican-Voiculescu și Petre Roman în dosarul Revoluției.

Klaus Iohannis, a transmis vineri, 13 aprilie a.c., ministrului Justiției cererea de urmărire penală faţă de domnul Iliescu Ion, de domnul Roman Petre şi de domnul Voiculescu Gelu - Voican, pentru faptele ce fac obiectul dosarului penal nr. 11/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Secția Parchetelor Militare, sub aspectul săvârșirii de către aceștia a infracțiunii contra umanității, prevăzută de art. 439 alin. (1) lit. a), g), i) şi k) Cod Penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, urmând a se proceda conform legii,  având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție, în temeiul prevederilor art. 109 alin. (2) teza întâi din Constituția României, republicată, ale art. 12 şi art. 18 din Legea nr. 115/1999, precum şi a celor reținute prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 93/1999, nr. 665/2007 şi nr. 270/2008.

Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție a fost înştiinţat cu privire la formularea acestei cereri.

Știre în curs de actualizare.

×