x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie ALERTĂ - Radu Mazăre, condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare

ALERTĂ - Radu Mazăre, condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare

10 Iul 2017   •   16:39
ALERTĂ - Radu Mazăre, condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța, a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare în dosarul retrocedărilor ilegale de plaje. 

Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunțat luni, 10 iulie a.c., în dosarul în care fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, este judecat alături de alte 36 de persoane în dosarul retrocedării plajelor și unor terenuri din Constanța. Fostul primar, Radu Mazăre, a primit 4 ani cu suspendare, Nicușor Constantinescu a primit 3 ani cu suspendare, iar Cristian Borcea a fost achitat. Sentința nu este definitivă, cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în perioada noiembrie 2002 – iulie 2005, membrii comisiei de aplicare a Legii 10/2001, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, au soluţionat în mod defectuos o serie de cereri de restituire de terenuri, în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale care s-au materializat în dobândirea de către ei sau de către persoane din anturajul lor a proprietăţii asupra unor mari suprafeţe de teren la care nu aveau dreptul.

Astfel patrimoniul public a fost deposedat de mari suprafeţe de teren intravilan în valoare de 114 milioane euro dintre care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi de 36,16 milioane euro prejudiciu în dauna municipiului Constanţa. În mod legal, a fost revendicată suprafaţa de 309.549 mp, cei îndreptăţiţi beneficiind de restituiri şi atribuiri în suprafaţă cu puţin mai mare decât jumătate din cea revendicată, în vreme ce restituirile şi atribuirile ilegale au afectat terenuri cu o întindere de trei ori mai mare decât cea revendicată - aproape un milion de metri pătraţi.

Au fost restituite porţiuni de plajă şi faleză care, potrivit Constituţiei şi legilor în vigoare fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, adică nu pot ajunge sub nicio formă în proprietatea vreunei persoane fizice sau juridice. Persoanele îndreptăţite la restituire au fost determinate, după trecerea unor perioade de timp îndelungate, de 2 până la 3 ani, ori să-şi vândă drepturile succesorale ori să vândă terenurile în cauză, pentru sume de bani ce reprezintă mai puţin de 1% din valoarea terenurilor la care au fost obligate să renunţe. În final, aceste terenuri aveau să ajungă în proprietatea persoanelor cărora le-au fost predestinate, cu mult înainte de soluţionarea cererilor de restituire.

Pentru atingerea scopului infracţional urmărit, majoritatea terenurilor atribuite pe alte amplasamente, în echivalent valoric, au fost subevaluate, unele, la preţuri de 10 ori mai mici decât preţurile reale. Concret, între aceste terenuri figurează: terenul în suprafaţă de 27.000 mp pe care s-a construit Parcul de distracţii acvatice Aqua Magic de către firma Aqualand (la care unul dintre acţionarii principali este Popa Basarab, vărul primarului Mazăre Radu Ştefan), terenul în suprafaţă de 8.307,78 mp, situat în zona Căpităniei Vila Marina, pe malul lacului Siutghiol, care a ajuns în proprietatea familiei Mazăre (primarul, mama şi fratele), terenul în suprafaţă de 52.471 mp, situat în Parcul Tăbăcăriei nu a fost restituit în natura celor îndreptăţiţi, ci firmei cesionare „Holland Development Group” SA (la care acţionar şi administrator este Sandu Bogdan Gabriel, iar acţionar principal prin firma Millenium Global Development este Ionescu Valentin Gheorghe) care a plătit pentru drepturile succesorale un preţ de 100 de ori mai mic decât cel real.

Îndeplinirea defectuoasă, de către membrii Comisiei de aplicare a Legii 10/2001, a soluţionării cererilor de restituire a constat în următoarele: încălcarea, în mod repetat a dispoziţiilor Legii 10/2001 şi a acelora care reglementează proprietatea publică a statului; confirmarea în acte a unor fapte nereale; atestarea ca aparţinând municipiului Constanţa a unor bunuri aflate în domeniul public al statului (plaje şi faleze). Concret, inculpaţii au încălcat dispoziţiile Legii 10/2001 privind persoanele îndreptăţite la restituire, termenul de depunere a cererilor, indisponibilizarea bunurilor restituibile în natură, competenţa de soluţionare a cererilor de restituire, întinderea suprafeţei revendicate, etc.

Avantajele patrimoniale dobândite ilegal se regăsesc în proprietatea inculpaţilor sau a firmelor controlate de aceştia, după cum urmează : Mazăre Radu Ştefan (prin firmele „Nisipuri” SA), mama şi fratele acestuia (prin firma „APV Media Turism”), Giurgiucanu Georgică, Săvulescu Emil Dragoş, Borcea Cristian, Ionescu Valentin George (prin firma „Habitat şi Ambient” SA), Camboianu Mihai, Popa Basarab (prin firmele „Pomacost” SA şi „Aqualand” SA), Sandu Bogdan Gabriel (prin firma SC „Holland Develompment Group” SA), Ceacîreanu Mihai Sergiu (ca persoană fizică şi prin firma sa „New Home Construct” SA), Şerban Alexandru Octavian, Barbu Paraschiva, Puşcaşi Marius şi Puşcaşi Carmen.

Sursa: replicaonline.ro

×