Ion Ţibru, antrenorul de handbal acuzat că a violat şapte fete minore pe care le pregătea la un club sportiv din Bucureşti, a fost condamnat marţi de Judecătoria Sectorului 4 la 30 de ani închisoare.
Instanţa a mai decis că Ion Ţibru nu are voie să exercite pe o perioadă de 5 ani, după ce iese din închisoare, mai multe drepturi civile, printre care şi acelea de a ocupa funcţia de antrenor şi pe cea de profesor.
Judecătorii au mai dispus ca antrenorul să plătească, în solidar cu Ministerul Tineretului şi Sportului, Federaţia Română de Handbal, Asociaţia Municipală de Handbal Bucureşti şi Asociaţia Club Sportiv Bucureşti 2010, daune morale cuprinse între 2.000 euro şi 10.000 euro către părţile vătămate, suma totală ridicându-se la 53.000 euro.
În plus, magistraţii au decis prelevarea probelor biologice de la Ion Ţibru în vederea introducerii profilelor genetice ale acestuia în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, fiind menţinută şi măsura arestării preventive.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Ion Ţibru a fost trimis în judecată, în octombrie 2015, pentru săvârşirea a 27 de infracţiuni de viol şi trei infracţiuni de corupere sexuală a minorilor, faţă de şapte fete, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani.
Potrivit procurorilor de la Parchetul Capitalei, Ion Ţibru, în prezent în vârstă de 66 de ani, în calitate de antrenor al unei echipe de handbal feminin pe care acesta a organizat-o, începând cu anul 2010, în cadrul unui club sportiv din municipiul Bucureşti, a dobândit, de-a lungul timpului, autoritate şi influenţă asupra mai multor componente ale echipei, minore cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani (persoane vulnerabile atât prin prisma vârstei, cât şi prin prisma situaţiilor personale şi familiale).
În acest context, în perioada iulie 2013 - iunie 2015, profitând de împrejurările create în cadrul cantonamentelor pe care acesta le-a organizat la Costineşti (iulie 2013 şi iulie 2014) şi Predeal (decembrie 2014) sau invitând fetele la locuinţa sa din Bucureşti, sub diverse pretexte (în special, acela de a merge împreună la diverse şcoli pentru a împărţi pliante pentru promovarea echipei de handbal), prin constrângere (de cele mai multe ori morală, dar şi fizică), Ion Ţibru a întreţinut raporturi sexuale cu minorele.
O parte din aceste agresiuni au fost comise asupra unor minore în prezenţa altora.
Una dintre fete le-a povestit părinţilor ce s-a întâmplat, iar aceştia au depus pe numele antrenorului o plângere la Poliţie.
Ion Ţibru a fost arestat preventiv în luna iunie 2015, el aflându-se şi în prezent în arest. www.agerpres.ro