x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Așezământul Brătianu - sediu pentru muzeul nedreptății

Așezământul Brătianu - sediu pentru muzeul nedreptății

de Dan Constantin    |    17 Aug 2017   •   13:49
Așezământul Brătianu - sediu pentru muzeul nedreptății
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Soarta Așezământului Brătianu, complex imobiliar care a fost gândit de fondatori ca un puternic centru cultural axat pe biblioteca plină de documente și cărți rare a unei familii care a avut rol determinant în marile momente istorice de la 1877 și 1918, este ,,jucată” în continuare în justiție. Suntem în situația scandaloasă a unor complicități politice la nivel înalt care stimulează interesat, de aproape 70 de ani, la degradarea acestui patrimoniu. Dacă după 1948 până în 1990 motive ideologice au stat la baza eradicării din istorie a familiei Brătienilor, ultimii ani, de după decembrie '89, ilustrează cum nu se poate mai bine sintagma că ,, n România mori cu dreptatea în mână”.

Acțiunile Academiei Române de a reintra în posesia Așezământului Brătianu, în integralitatea lui, așa cum a fost donat prin acte autentice, atestate de instanțe din România, se lovesc și sunt blocate de peste un deceniu de interpretări, slalom și contorsiuni prin legislația, culmea, care are ca deviză și obiectiv să apere proprietatea! Am prezentat în articole precedente cum cererile Academiei au parcurs naveta de la Tribunal-Curte de Apel-Înalta Curte cu un rezultat mereu în cumpănă. Firul roșu care leagă comportamentul instanțelor este însă acceptarea unui abuz și încercarea de a considera actul samavolnic al naționalizării Așezământului Brătianu în 1948 ca bază legală și acoperitoare pentru perpetuarea unor abuzuri în cascadă.

Volumele acestor procese vor constitui cu siguranță, și ele, piese importante la un Muzeu al nedreptăților din România, la secțiunea Justiție. Dacă ideea lansată de un grup de inițiativă se va materializa, propunem ca sediu al acestui muzeu necesar pentru istoria reală, nefardată, să fie găzduit de Așezământul Brătianu, ca loc firesc și simbolic al fenomenului.

 ribunalul a constatat că statul nu a avut un titlu valabil cu privire la imobilul din strada Biserica Amzei nr. 5-7, imobil preluat prin naționalizare (Decret nr. 198/1948). Mai mult, instanța reține că prevederile decretului prin care a fost preluat imobilul respectiv contraveneau Constituției valabile din acea perioadă. Cu toate acestea, motivări ulterioare răstoarnă baza logică a judecății și țin captiv prin deturnarea dreptului de proprietate Așezământul Brătianu. 

×
Subiecte în articol: Așezământul Ion I.C.Brătianu